ANALIZĂ Topul celor mai mari producători locali de îmbrăcăminte: Primele trei companii au acumulat afaceri de peste 700 milioane lei în 2022/ Pepco a ajuns liderul în comerțul cu haine din România, urmat de grupul Inditex

haine, imbracaminte, shopping, magazin Sursa foto: Pixabay

România a devenit un jucător important pentru branduri internaționale de fashion, care apelează inclusiv la forță de muncă locală pentru produsele lor. În 2022 erau 6.753 de producători de îmbrăcăminte, în topul celor mai mari fiind Formens, Artifex și Pandora Prod, care au acumulat afaceri de peste 700 milioane lei în 2022, potrivit datelor Termene.ro. În ceea ce privește topul celor mai importanți jucători din comerţul cu haine, liderul este Pepco, urmat de Inditex România și LPP România, acumulând afaceri de aproape 6 miliarde lei în 2022.

În topul celor mai mari producători de haine, după cifra de afaceri înregistrată în 2022, se numără producătorul de costume şi de alte articole de îmbrăcăminte Formens, care a înregistrat o cifră de afaceri de 278 milioane lei anul trecut, în creștere cu 41% față de 2021, un profit net de 28 milioane lei și 900 de angajați. Compania are sediul în Botoșani, însă operează showroom-uri și birouri în Franța, Marea Britanie, Germania și Italia.

Pe locul doi se poziționează producătorul vrâncean de textile Artifex, unul dintre furnizorii cu care colaborează H&M în România. Arfitex produce articole vestimentare exclusiv pentru export si este detinuta de grupul Akris, fiind o investiție elvețiană. Compania a avut anul trecut afaceri de 229 milioane lei, în creștere cu 30% față de 2021, un profit net de 2,9 milioane lei și un număr mediu de 1.100 de angajați.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Podiumul este completat de producătorul de textile Pan­do­ra Prod din Focşani, deţinut de fa­milia Simiz, furnizor de îm­brăcăminte din Româ­nia pent­ru gru­pul japo­nez de modă Fast Re­tai­ling, cunoscut în spe­cial pentru bran­dul Uniqlo. De asemenea, Pandora Prod este și unul dintre furnizorii cu care H&M colaborează în România. Brandul H&M mai colaborează în România cu producătorul de textile Simiz Fashion din Focşani, judeţul Vrancea, companie care se află pe locul 7 în clasament. Pandora Prod a înregistrat afaceri nete de 216 milioane lei în 2022, în creștere cu 31% față de 2021, un profit net de 8,9 milioane lei și avea peste 600 de angajați.

Pe locul cinci se găsește grupul britanic Alison Hayes, care produce în România haine pentru retaileri internaţionali, cu afaceri de 212 milioane lei în 2022, urmat de Cottontex, parte din grupul Italian TEXmarket, producător de haine sportive cu şase unităţi de producţie în România pentru Decathlon, Mavic sau Gore, care a înregistrat o cifră de afaceri de 178 milioane lei anul trecut.

 

FIRMA JUDET CIFRA DE AFACERI 2022 PROFIT NET/PIERDERE NETA 2022 NR. MEDIU ANGAJATI 2022
FORMENS SRL Botosani 278.673.442 28.352.309 900
ARTIFEX SRL Vrancea 229.133.652 2.937.339 1.109
PANDORA PROD SRL Vrancea 216.619.143 8.949.806 645
ALISON HAYES (ROMANIA) SRL Ialomita 212.360.427

-10.297.538

362
COTTONTEX SRL Timis 178.755.662 4.332.880 1.033
PRODUCTIE ZARAH MODEN SRL Covasna 146.695.836 989.540 715
SIMIZ FASHION SRL Vrancea 141.895.050 4.051.340 592
GRAFTEX PRODCOM SRL Bucuresti 139.226.580 17.224.498 292
ODLO ROMANIA SRL Neamt 112.988.990 3.809.418 493
INDUSTRIES YIELD SRL Bacau 107.522.059 3.168.977 1.225
MILBRO TEXTILE S.R.L. Ilfov 101.386.960 11.671.038 404

Sursă: Termene.ro

Pepco a fost liderul în comerțul cu haine în 2022, cu afaceri de 2,3 miliarde lei

În 2022, în industria modei activau 12.103 de firme în sectorul de comerţ. Pepco, Inditex Romania și LPP Romania sunt în topul celor mai mari jucători din industria fashion, după cifra de afaceri înregistrată în 2022. Primii trei jucători au acumulat împreună afaceri de aproape 6 miliarde lei.

Pepco Group, care deţine mărcile Pepco, Poundland şi Dealz, și care practică prețuri foarte mici la produsele sale, este cel important jucător din comerţul de profil înregistrând în 2022 o cifră de afaceri de 2,3 miliarde lei, în creștere cu 23% față de 2021 și un profit net de 158 milioane lei, în scădere cu 36% față de acum doi ani. Prezentă pe piața din România din 2015, compania a avut în 2022 un număr mediu de 3.300 de angajați și 426 de magazine.

Următoarea companie în clasament este grupul Inditex, care deține mărcile Zara, Pull & Bear, Massimo Dutti, Bershka, Stradivarius, Oysho, Zara Home și Kiddy’s Clas, cu afaceri nete de 2,2 miliarde lei, în creștere uriașă cu 106% față de 2021 și profit net de 299 milioane lei, tot în creștere uriașă cu 105% față de 2021. Compania a avut anul trecut un număr mediu de angajați de 1.800.

În clasament se găsește si LPP România, proprietarul a cinci mărci de modă recunoscute: Reserved, House, Cropp, Mohito și Sinsay. Compania a înregistrat în 2022 o cifră de afaceri de aproape 1,4 miliarde lei, un profit net de 14 milioane lei și un număr mediu de 1.200 de angajați.

În top cinci se regăsesc retailerii Roumasport – Decathlon, cu afaceri nete de 1,2 miliarde lei și H&M care a înregistrat o cifră de afaceri de 976 milioane lei.

FIRMA CIFRA DE AFACERI 2022 PROFIT NET/PIERDERE NETA NR. MEDIU ANGAJATI 2022
PEPCO RETAIL SRL 2.316.354.185 158.718.601 3.340
INDITEX ROMANIA S.R.L. 2.222.353.615 299.704.876 1.805
LPP ROMANIA FASHION SRL 1.396.090.508 14.019.776 1.225
ROUMASPORT SRL 1.288.970.537 60.138.089 1.341
H&M HENNES & MAURITZ SRL 976.758.808 32.511.278 923
PEEK & CLOPPENBURG SRL 538.330.690 91.628.427 406
C&A MODA RETAIL SRL 523.806.210 36.910.025 310
NYER ROMANIA SRL 518.596.477 121.826.295 572
KIK TEXTILIEN UND NON-FOOD S.R.L. 251.516.313 -18.228.654 574
TAKKO FASHION INTERNATIONAL SRL 188.210.129 12.855.974 363

Sursă: Termene.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: