ANAT și patronatele din turism solicită suplimentarea fondurilor pentru creditele IMM Invest+/ Patronatele susțin că programul HoReCa 2 nu a fost implementat din cauza unor neînțelegeri guvernamentale

bani, lei, finante, financiar, deficit bugetar Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

ANAT, alături de celelalte patronate din turism, solicită suplimentarea fondurilor destinate schemei de ajutor IMM Invest+, astfel încât să ajungă la firmele care au cea mai mare nevoie, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

„Este necesar ca Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), federațiile patronale, Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Federația Patronatelor din Industria Ospitalității România (FPIOR), băncile afiliate și Ministerul Finanțelor, alături de Primul Ministru, să depună toate eforturile pentru a asigura că fondurile ajung la cei afectați în mod real”, se transmite în comunicat.

„Știm că este un an electoral și tocmai de aceea solicităm ca IMM Invest Plus să nu fie doar „praf în ochi”, un element de imagine și laudă electorală, ci un ajutor real, așa cum se declară în motivarea ordonanței de urgență. Solicităm suplimentarea fondurilor și asigurarea că acestea ajung și la agențiile de turism. În plus, fondurile s-au epuizat în prima zi de la lansare. La destinația fondurilor sunt prevăzute cheltuielile de refinanțare a altor credite pentru finanțarea capitalului de lucru și pentru investiții, respectiv cheltuielile destinate achiziției de părți sociale și acțiuni. Însă băncile nu refinanțează creditele IMM Invest precedente ajunse la maturitate sau care au intrat în perioada cu dobânzi mari, ceea ce adaugă și mai mult la dificultățile întâmpinate de IMM-uri”, a declarat Adrian Voican, vicepreședintele ANAT.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit comunicatului de presă, vineri 17 mai, la Ploiești, a avut loc o întâlnire care a marcat aniversarea de 30 de ani a Patronatului IMM, la care au participat personalități marcante precum ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea și președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, alături de directori de bănci, precum Banca Transilvania și BCR, autorități județene, reprezentanți ai mediului privat. Cu această ocazie s-a discutat despre facilitățile destinate sprijinirii întreprinderilor mici și mijlocii (IMM). „Cu această ocazie, reprezentanții guvernamentali s-au lăudat cu acordarea de facilități multiple în sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii, printre care schema de ajutor de stat, IMM Invest Plus aprobată prin OUG 18/ martie 2024 în susținerea capitalului de lucru al IMM-urilor afectate de războiul din Ucraina. În fapt, ca și la edițiile trecute, se acordă credite cu dobândă subvenționată și cu garanții 90% de la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). Realitatea, din păcate, este mult mai puțin optimistă. Sumele acordate sunt de până la cinci ori mai mici decât solicitările, iar criteriul „primul venit, primul servit” a generat o adevărată competiție acerbă pentru fondurile extrem de limitate alocate băncilor.”

ANAT transmite că una dintre problemele majore subliniate a fost că firmele afectate de războiul din Ucraina sunt defavorizate, întrucât băncile acordă creditele pe baza scoringului financiar al solicitanților. Astfel, cei care primesc sprijinul financiar sunt adesea cei care au indicatorii financiari cei mai performanți, deci cei care nu au nevoie, nu cei afectați în mod real de criză. Aceasta contravine scopului declarat al ordonanței de urgență.

Adrian Voican, vicepreședinte ANAT, a subliniat că agențiile de turism, deja afectate de pandemia COVID-19, de criza din Ucraina, de provocările din Israel, de inflația și de accesul dificil la finanțare, nu pot beneficia de schema de ajutor de stat din cauza criteriilor financiare impuse. De asemenea, a amintit că programul HORECA 2, deși legiferat, nu a fost implementat din cauza unor neînțelegeri guvernamentale, mai ales între Ministerul Finanțelor și Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. In afara de implicarea politicului in turism si restaurante nu vad nici un motiv de sprijin.
    Preturile sunt inmultite cu data si cup’ul patronului.
    Restul economiei nu trebuie sprijinita ca DUDUIE in capul guvernului…. patri(h)oti….

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.