Antibiotice Iași, companie la care statul este acționar majoritar, a obținut un profit net mai mare de 2,6 ori în primele nouă luni ale anului

Antibiotice Iași

Compania Antibiotice, la care statul e acționar majoritar( 53,01% prin ministerul Sănătății) a raportat un profit net de 76,7 milioane de lei în primele nouă luni ale acestui an, de 2,6 ori mai mare decât valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut, de 29,5 milioane lei, potrivit unui comunicat al companiei, transmis Agerpres..

Cifra de afaceri obţinută de producătorul de medicamente din vânzările pe piaţa internă şi pe pieţele internaţionale a fost de 463,4 milioane lei, în creştere cu 28% comparativ cu 362,6 milioane lei, nivelul atins în perioada similară a anului 2022.

Compania Antibiotice a obţinut o profitabilitate exprimată prin EBITDA care prezintă un trend ascendent de la 52 milioane de lei în primele 9 luni 2022, la 112,4 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului 2023.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit sursei citate, gradul de îndatorare în primele 9 luni 2023 a scăzut la 10,67%, comparativ cu 13,35% cât a fost înregistrat în perioada similară a anului precedent.

“Această diminuare a gradului de îndatorare s-a obţinut prin aplicarea unor măsuri de îmbunătăţire a managementului fluxurilor financiare, precum şi prin reducerea perioadelor de recuperare a creanţelor, reaşezarea termenelor de plată la furnizori şi restructurarea datoriilor bancare”, susţin reprezentanţii companiei în comunicat.

Pe piaţa din România, Antibiotice a realizat o cifră de afaceri în valoare de 288,67 milioane lei în primele nouă luni ale acestui an, în creştere cu 32% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022.

“Această creştere a fost determinată de optimizarea politicilor de marketing, atragerea de noi produse, repoziţionarea medicamentelor din portofoliu cât şi de consolidarea clasei antiinfecţioase de uz sistemic şi a claselor terapeutice unde Antibiotice se poziţionează pe primele locuri în piaţa internă: preparate dermatologice, sistem cardiovascular şi tract digestiv”, se arată în comunicat.

Compania este lider cantitativ în piaţa totală pe forma farmaceutică pulberi injectabile (56,0%), unguente (20,6%), supozitoare şi ovule (35,7%).

Pe segmentul vânzărilor în spitale, unde Antibiotice este recunoscută ca principal furnizor de medicamente antiinfecţioase, vânzările au înregistrat o creştere valorică de 18,4% în primele nouă luni ale anului, iar pe segmentul lanţuri naţionale de farmacii, vânzările valorice au crescut cu 13,6%. În farmaciile independente şi minilanţuri, vânzările valorice ale companiei au consemnat un avans cu 19,1%.

În ceea ce priveşte afacerile Antibiotice pe pieţele internaţionale, în perioada ianuarie-septembrie 2023 cifra de afaceri netă a fost de 174,76 milioane lei, în creştere cu 23,3% comparativ cu perioada similară a anului 2022.

“Acest rezultat a fost obţinut prin exportul unui număr de 80 de medicamente, ce totalizează un volum de aproximativ 68 milioane de unităţi terapeutice, în creştere comparativ cu anii anteriori. Creşteri semnificative au fost înregistrate în teritorii precum: SUA, Vietnam, UK, Moldova, Danemarca, Ungaria, Olanda, care au generat 90% din vânzările perioadei analizate. În aceste teritorii, Antibiotice se poziţionează în topul producătorilor ce oferă portofolii complete de medicamente antiinfecţioase cu administrare în spitale”, se mai arată în comunicat.

Compania a realizat investiţii totale în valoare de 51,03 milioane lei în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu 32,3 milioane lei realizate în primele nouă luni ale anului anterior.

Potrivit sursei citate, dezvoltarea durabilă care să asigure conservarea resurselor pentru generaţiile viitoare şi un mediu mai sănătos, constituie o direcţie principală a strategiei de sustenabilitate a companiei. În acest sens, Antibiotice a investit în producţia de energie verde din surse regenerabile obţinând finanţare nerambursabilă prin fonduri PNRR în vederea construcţiei de parcuri fotovoltaice atât la sol (2,5 MW) cât şi pe clădiri (1,2 MW) care vor asigura 26,4% din consumul propriu de energie al companiei, din energie produsă 100% din resurse regenerabile. Ambele proiecte se vor finaliza în acest an.

Principalul producător de medicamente generice din România, compania Antibiotice SA a fost fondată în decembrie 1955. Compania a fost listată la categoria Premium a Bursei de Valori Bucureşti din anul 1997, iar capitalizarea bursieră este de 825,7 milioane de lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: