UPDATE: Termoenergetica a anunțat mați seară că echipele sale au finalizat sudurile necesare reparației avariei produsă pe Șoseaua Grozăvești, la Magistrala Grivița – diametrul de 1000mm, care dus în această dimineață la sistarea furnizării agentului termic pentru apă caldă și încălzire pentru aproximativ 1000 de blocuri.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Aproape o mie de blocuri din Sectorul 1 şi parţial din Sectoarele 2, 5 şi 6 din Bucureşti nu au apă caldă şi încălzire din cauza unei avarii apărute la Magistrala Griviţa, pe Şoseaua Grozăveşti, informează News.ro. De asemenea, sunt afectate Spitalul Municipal şi complexuri studenţeşti ”Leu” şi ”Regie”. Furnizarea ar urma să fie reluată miercuri seară. Ulterior, directorul Termoenergetica a afirmat că echipele intervin, iar în două, maxim trei ore această avarie va fi remediată.

UPDATE – Şeful Termoenergetica, Adrian Teodorescu, a declarat într-o intervenţie la Digi24, că marţi s-a înregistrat o avarie majoră la Magistrala care aparţine de CET Grozăveşti, o reţea majoră.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

”A fost identificată, în acest moment echipele intervin, în două, maxim trei ore această avarie va fi remediată, urmând ca până diseară toate punctele termice afectate de această avarie să intre în parametri”, a precizat şeful Termoenergetica.

”Această magistrală a fost pusă în funcţiune în 1981, vă daţi seama că are o vechime de aproape 43 de ani”, a mai afirmat Teodorescu.

El a mai spus că această înlocuire de magistrală este prinsă în POIM, iar în acest moment abia a primit avizul tehnico-economic.

”Din perspectiva noastră nu este întârziat (proiectul – n.r.), era prioritate numărul doi această magistrală care a avut avarie astăzi”, a mai declarat el.
ŞTIREA INIŢIALĂ – Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) SA a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă, că din cauza unei avarii produse la Magistrala Griviţa pe Şoseaua Grozăveşti, furnizarea agentului termic pentru apă caldă şi încălzire va fi sistată pentru aproximativ 1.000 de blocuri din Sectorul 1 şi parţial din Sectoarele 2, 5 şi 6, până în 10 ianuarie, ora 23.30.

În Sectorul 2, zonele afectate sunt: Şoseaua Ştefan cel Mare şi Bulevardul Lacul Tei, în Sectorul 5: Calea 13 Septembrie, Şoseaua Panduri, Spitalul Municipal, precum şi strada Nicolae Filimon, Calea Griviţei, Bulevardul Constructorilor şi complexurile studenţeşti “Leu” şi “Regie” din Sectorul 6 al Capitalei.

”Avaria s-a produs pe magistrala Griviţa, pe conducta cu diametrul de 1000 mm. Au fost deja începute, în regim de urgenţă, manevrele de sectorizare, închidere şi golire a conductei, apoi cele de aerisire. Ulterior, vor fi efectuate sudurile pentru reparaţia avariei şi încărcarea magistralei. Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute. Pe măsură ce lucrările se finalizează, punctele termice vor fi repuse în funcţiune mai repede decât termenul estimat”, scrie în comunicat.