Marile magazine: Certificatul digital nu e o veste bună pentru niciun comerciant, dar prioritatea e să rămânem operaţionali

haine, imbracaminte, shopping, magazin Sursa foto: Pixabay

Obiectivul care se referă la limitarea pandemiei este esențial, chiar dacă impunerea certificatului verde va avea consecințe economice, spune directorul executiv al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), George Bădescu, citat de Agerpres. Factorul economic se va subordona limitărilor impuse de autorităţi, a subliniat acesta.

Reprezentantul AMRCR a precizat că asociaţia nu deţine în prezent cifre care să indice dacă impunerea certificatului digital a afectat recent volumul vânzărilor în marile reţele comerciale.

„Încă nu avem o evaluare în sensul ăsta, lucrăm la ea. Practic, obiectivul principal este să trecem de această perioadă. Că sunt sau nu sunt repercusiuni economice – orice limitare în principiu nu este o veste bună, dar având în vedere contextul general, primordial este acest obiectiv care se referă la limitarea pandemiei, şi atunci pentru moment acesta este cel care este ca principală prioritate. Deci, ca principiu, (măsura impunerii certificatului digital, n.r.) nu este o veste bună, cred că asta e evident. Plus că la nivelul asociaţiei avem şi o situaţie cu membrii noştri nealimentari: la ei este obligatoriu certificatul verde, la cei nealimentari nu este obligatoriu… avem şi membri care au şi magazine în mall-uri, deci de asta nu putem avea în acest moment o evaluare, pentru că sunt foarte multe fragmente, ca să zic aşa. Dar nu este o veste bună pentru nimeni, e clar că vine şi într-un moment în care ne confruntăm şi cu alte provocări, legate de situaţia generală economică şi cărora trebuie să le facem faţă, dar până la urmă ideea este că dacă această pandemie nu se încheie ne vom învârti în continuare în aceeaşi situaţie în care din timp în timp vor fi necesare poate alte limitări, deci în final trebuie să ieşim cumva din această situaţie”, a afirmat George Bădescu.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Directorul executiv al AMRCR a menţionat că marile reţele comerciale nu pot avea pe moment alte priorităţi decât controlarea pandemiei, fiind imposibil de urmărit în prezent obiectivele economice normale.

„Factorul economic se va subordona (limitărilor sanitare, n.r.), nu cred că poate fi altfel. Principalul obiectiv este să rămânem operaţionali, să avem aceleaşi servicii către clienţi, dar, chiar dacă e clar că nu sunt veşti bune şi că orice limitare produce un efect – nu trebuie să fii foarte expert în a evalua acest lucru – momentan nu putem avea alte priorităţi decât ca împreună cu autorităţile şi cu consumatorii să încercăm cât mai repede să avem nişte evoluţii în starea pandemică care să permită relaxarea şi în final eliminarea restricţiilor. (…) Deci, nu cred că ne putem imagina acum să urmărim obiective economice, când practic putem spune că din păcate avem deja o experienţă cu pandemia şi vedem că, deşi lucrurile păreau de mai multe ori că se îndreaptă spre o încheiere, vedem că nu este aşa şi că există aceste cicluri şi practic, până la urmă, nu poţi să spui că poţi să ai o strategie pe termen lung şi strategia ta să fie pe variabile economice. Este clar că până când nu se va încheia, practic se poate întâmpla orice, şi atunci acesta este obiectivul principal, să contribuim, alături la toţi ceilalţi, la reducerea acestei incidenţe, care înseamnă şi o relansare a restricţiilor, şi, cel mai bine să se încheie şi să revenim cu toţii la starea iniţială. Obiectivul principal este să punem sub control toată această situaţie pandemică şi numai după aceea vom reuşi să ne concentrăm fiecare pe activităţile pe care le avem în principal. Atât timp cât această situaţie va continua, lucrurile vor fi supuse în continuare unui grad mare de improbabilitate”, a precizat directorul executiv al AMRCR.

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România include 22 de retaileri alimentari şi nealimentari: Altex, Artima, Auchan, Brico Depot, Carrefour, Columbus, Cora, DM Drogerie Markt, Decathlon, Dedeman, Flanco, Hornbach, Ikea, Jumbo, Kaufland, Lidl, Mega Image, Metro Cash & Carry, Mobexpert, Penny, Profi, Selgros. AMRCR este membră a Confederaţiei Patronale „gConcordia” şi a organizaţiei „EuroCommerce”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: