Atingerea țintei UE pentru regenerabile în 2030 depinde de statele estice ale blocului

eoliene, energie regenerabila Sursa foto: Pexels

UE și-a stabilit o nouă țintă privind regenerabilele pentru 2030 și vrea să ajungă la o proporție de cel puțin 42,5%, ideal 45%, surse regenerabile în consumul ei total de energie. Von der Leyen, președinta Comisiei, a clarificat recent că UE se străduiește ca întreg sectorul energetic să ajungă la net-zero până în 2040. Însă această nouă ambiție va fi aproape imposibil de atins ori depășit în absența unui efort major în direcția energiei verzi din partea Europei Centrale și de Est (ECE), scrie Euractiv.

O ocazie excelentă pentru consfințirea unor angajamente mai ambițioase la nivel național în privința energiei solare și eoliene va fi revizuirea Planurilor Naționale Integrate privind Energia și Clima (NECP), programată în iunie.

Țintele actuale pentru regenerabile sunt foarte mici în Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Cehia și Polonia – cele mai joase ținte prevăzute în NECP dintre toate țările UE.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În prezent ECE își generează numai 25% din energie din surse regenerabile, dar din combustibili fosili 55%. De aici au rezultat unele dintre cele mai piperate prețuri la energie din UE, făcând regiunea vulnerabilă la costuri volatile și la probleme de aprovizionare.

Vestea bună este că ECE are mult mai mult potențial pentru regenerabile. Un nou raport al grupului de reflecție Ember arată că statele ECE (Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croația, România și Bulgaria) au potențialul de a-și mări proporția regenerabilelor în sistemele lor energetice la 63% până în 2030.

Ceea ce înseamnă o creștere de șase ori a capacității eoliene și solare, de la 35 la 196 GW.

Energia regenerabilă aduce multe beneficii

Mărirea țintelor pentru energie eoliană și solară ar aduce beneficii guvernelor ECE. Ar deschide linii de finanțare UE de cel puțin 137 de miliarde de euro pentru investiții în tranziția energetică.

Modelele folosite de Ember arată și că ECE are capacitatea de a-și construi un surplus de energie verde și ieftină.

Cu o capacitate eoliană și solară de 200 GW, ECE ar putea ajunge să exporte în 2030 electricitate de 23 TWh, pe când în 2022 a importat 7 TWh.

Sporirea capacității de producție eoliene și solare ar diminua prețul mediu al energiei cu aproape o treime, conform acestui scenariu. Ceea ce ar însemna de asemenea că prețurile energiei în ECE ar coborî sub media UE, făcând regiunea și mai atractivă pentru noi investiții.

Iar dacă ECE nu va reuși să țină pasul cu restul UE, construcția mai rapidă a unor capacități regenerabile mai ample și mai ieftine, deja planificată, în țările vecine va diminua competitivitatea economiilor ECE, lucru care se va traduce printr-un cost mai ridicat al vieții de zi cu zi.

Absența energiei verzi din rețele naționale de distribuție poate deveni o obstrucție pentru companii, care își stabilesc singure ținte proprii de decarbonizare și se bazează pe energia regenerabilă pentru a le atinge.

Multe guverne europene au conștientizat deja faptul că unica modalitate de a-și aproviziona cetățenii și firmele cu energie ieftină și sigură este expansiunea rapidă a surselor regenerabile.

Iar pentru ECE este mai cu seamă important, din moment ce vecinătatea Rusiei și dependența istorică de combustibilii fosili ai acesteia au devenit un risc crucial de securitate.

Colaborarea va activa întregul potențial pentru regenerabile al regiunii

ECE nu va putea profita de pe urma întregului ei potențial decât prin colaborare transfrontalieră.

Unii dintre cei mai mari consumatori de energie, precum Ungaria și Cehia, nu au acces la avantajele energiei eoliene offshore, pe când state precum Letonia și Estonia au posibilitatea de a genera numai din vânt energie care să le depășească de 3-4 ori necesarul propriu.

Colaborarea poate include tranzacționarea de energie verde, cofinanțarea investițiilor necesare sau planificarea unor licitații transfrontaliere pentru capacități eoliene și solare, precum și schimburi de know-how cu privire la depășirea barierelor politice, administrative și tehnice din calea expansiunii regenerabilelor.

ECE a prins deja un oarecare avânt. Anul trecut capacitatea eoliană și solară a crescut cu 28%, aproape dublul mediei UE de 15%. Toate țările din regiune stabilesc noi recorduri în privința regenerabilelor, pe măsură ce piețele eoliene și solare continuă să se dezvolte.

Guvernele din ECE trebuie acum să consolideze aceste realizări printr-o planificare pe termen lung care să accelereze instalarea de noi capacități eoliene și solare.

Un prim pas ar fi stabilirea unor ținte ambițioase eoliene și solare pentru finalul actualului deceniu cu ocazia revizuirii NECP-urilor. Acest pas trebuie să fie complementat cu un efort politic de îndepărtare a obstacolelor din calea instalării de noi capacități regenerabile.

De exemplu, ar trebui simplificată procedura de acordare a permiselor, ar trebui înlăturate blocajele la nivelul rețelei de distribuție și ar trebui să fie mărită capacitatea administrativă. Toate acestea îi vor permite regiunii să se alăture tendinței paneuropene către energia curată.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Nu este capabila de a intretina un sistem energetic , doar energie verde este dependent de factori naturali ,pe cand un sistem energetic nu!!!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.