Automatele comerciale trebuie să fie dotate cu aparate de marcat electronice fiscale de la 1 octombrie/ Fiscul va începe să dea amenzi

automate tonomate bauturi snack Sursa foto: Unsplash.com

Operatorii economici care nu vor respecta obligaţia de a asigura dotarea automatelor comerciale cu aparate de marcat electronice fiscale (AMEF), în vederea transmiterii datelor fiscale către sistemul informatic al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), vor fi sancţionaţi, începând din octombrie, cu amenzi de până la 10.000 de lei sau suspendarea activităţii, anunță Fiscul printr-un comunicat de presă.

“Operatorii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de marcat electronice fiscale (AMEF) prevăzute la art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform prevederilor art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 11/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru modificarea unor termene”, se mai arată în comunicat.

Analize Economedia

economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
Sursa foto: Facebook/ Agenția Națională de Administrare Fiscală

Astfel, începând cu 1 octombrie 2024, operatorii economici care nu vor respecta obligaţia de a asigura dotarea automatelor comerciale cu AMEF în vederea transmiterii datelor fiscale către sistemul informatic al ANAF, vor fi sancţionaţi cu:

  • amendă de la 8.000 de lei la 10.000 de lei;
  • confiscarea sumelor nejustificate;
  • suspendarea activităţii operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, până la dotarea cu AMEF şi prezentarea dovezii de plată a amenzii sau a jumătate din cuantumul acesteia, după caz.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: