Autoritatea de Comunicații condusă de Valeriu Zgonea a semnat un memorandum cu instituția omonimă din Qatar

Valeriu Zgonea Sursa foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei

România şi Qatar vor colabora în domeniul comunicaţiilor electronice, cu o atenţie deosebită acordată politicilor referitoare la reglementarea comunicaţiilor prin satelit, inclusiv în ceea ce priveşte monitorizarea frecvenţelor satelitare, informează Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), într-un comunicat de presă transmis luni.

Colaborarea dintre cele două state va avea la bază un Memorandum de Înţelegere parafat, luni, între ANCOM, prin preşedintele Valeriu Zgonea, şi Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii (CRA) din Qatar, prin şeful instituţiei, Ahmad Abdulla AlMuslemani.

„Memorandumul reflectă recunoaşterea de către cele două părţi a importanţei cooperării în domeniul comunicaţiilor electronice şi stabileşte un parteneriat solid în ceea ce priveşte politicile din acest domeniu. Obiectivul principal al acestui memorandum este acela de a stabili cadrul necesar cooperării şi schimbului de informaţii între cele două Autorităţi, cu respectarea atribuţiilor ce le revin, în domeniul reglementării şi supravegherii activităţilor din sectorul comunicaţiilor electronice. O atenţie deosebită va fi acordată politicilor referitoare la reglementarea comunicaţiilor prin satelit, inclusiv în ceea ce priveşte monitorizarea frecvenţelor satelitare. Cooperarea se va materializa în diferite forme precum acţiuni şi poziţii comune în organizaţiile internaţionale în care cele două instituţii sunt membre, schimburi de experienţă şi bune practici, reuniuni, seminare, cursuri de pregătire şi ateliere de lucru”, se arată în comunicat.

Analize Economedia

Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu
calculator, job, grafice

Potrivit sursei citate, CRA reglementează sectoarele telecomunicaţiilor, tehnologiei informaţiei şi al serviciilor poştale, precum şi accesul la media digitală din Qatar.

În 2026, Qatar va fi gazda Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, eveniment pe care România l-a găzduit în anul 2022 la Bucureşti.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.