Constructorul grec Aktor va rata, cel mai probabil, data de 15 iunie pentru inaugurarea lotului 3 de pe Autostrada A0 Sud, așa cum și-a asumat la ultima verificare, conform informațiilor Economedia.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
„Abia pe 21 ar putea să ceară recepția, iar în maximum 3 zile se va decide dacă se poate da în circulație sau se vor solicita remedieri. Nu ne-au notificat până acum oficial că nu respectă data de 15 pe care și-au asumat-o la precedenta verificare”, a declarat pentru Economedia purtătorul de cuvânt al CNAIR Alin Șerbănescu.
Secretarul de stat Ionel Scrioșteanu a realizat miercuri o vizită pe șantierul lotului 3 și a dat, de asemenea, de înțeles, că termenul de 15 iunie va fi ratat, spunând că antreprenorul grec ar putea termina lucrările rămase „într-o săptămână”.
„Lucrări mai importante care mai sunt de executat:
- Montare parapet pe aproximativ 5,2 Km dintr-un total de 76 Km-azi lucrau 4 echipe;
- Marcaje rutiere aproximativ 10 %, rest de executat-2 echipe
- Rosturi de dilatare la pasajul peste A1 și pasajul peste CF (un fir de circulatie)-4 echipe, doua taie rosturile și 2 montează;
- Gard perimetral aproximativ 15 % dintr-un total de 40 Km-se lucrează in 3 zone
- Sistem ITS-de efectuat teste și reglaje
- Iluminat public-lămpi de montat in zona parcării de scurtă durată
- Portale de direcționare de montat pe Autostrada A1 București-Pitesti
Un antreprenor serios ar putea finaliza aceste lucrări într-o săptămână”, a transmis Scrioșteanu.
Secretarul de stat a estimat, după această nouă verificare în santier, că șoferii vor putea circula până la sfârșitul acestei luni pe tot semi-inelul sudic al A0.
Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, a mai precizat pentru Economedia că constructorul nu va scăpa de penalizări, ținând cont de repetatele termene ratate de finalizare a lucrărilor. În plus, el a menționat că „o eventuală participare la alte contracte în România este sortită eșecului, având în vedere certificatele negative pe care constructorul le-a tot primit”.
În urmă cu o lună, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu și șeful CNAIR, Cristian Pistol, au fost să vadă cum arată cei 18 km ai șantierul lotului 3 al A0 Sud (Bragadiru-Joița).Constructorul grec a dat asigurări că pe data de 15 iunie (2025) se va deschide circulația și pe acest ultim lot al A0 sud, a spus Grindeanu, care a adăugat că din acel moment se va putea circula în regim de autostradă de la Constanța la Curtea de Argeș (A2-A0-A1) și de la Constanța la Craiova (A2-A1-DEx12).
Ministrul a precizat că procedurile de recepţie la lotul 3 al A0 Sud (Bragadiru-Joiţa) vor începe la 31 mai astfel încât în maximum două săptămâni după această dată să poată fi dat în circulație.
Pe 11 martie, constructorul grec Aktor anunța că a finalizat instalarea grinzilor la pasajul Țegheș de pe Lotul 3 al Autostrăzii A0 București Sud și lucrările au ajuns la un stadiu fizic de peste 92%, și dădea asigurări că segmentul va fi gata pentru darea în trafic la finalul lunii aprilie.
Digi24 anunțat recent că tronsonul de 18 kilometri dintre Bragadiru și Joița a suferit o nouă amânare. Inițial planificată pentru 15 aprilie, data finalizării a fost mutată la începutul lui iulie, cu o întârziere totală de un an și opt luni față de planurile inițiale. Constructorul grec responsabil de acest tronson a acumulat ani de întârzieri și este amenințat cu penalizări severe, deoarece nu a finalizat nici măcar toate podurile și pasajele necesare.
Lotul 3 de pe Autostrada A0 București Sud cuprinde 15,465 km din Centura de Sud și 2,5 km din Centura de Nord, despărțite de autostrada A1 spre Pitești, cu un pasaj peste autostrada A1 în zona Ciorogârla. Proiectul mai include 4 poduri, 6 pasaje (overpass-uri), 9 pasaje pe autostrada, 46 de podețe, două parcări de scurta durata și două zone de servicii.
Lotul 3 (Bragadiru – Joița) este singurul sector al A0 Sud care împiedică acum asigurarea continuității traficului rutier pe autostradă între A1 și A2, pe direcția Pitești – București – Constanța.