Autostrada A1 București – Pitești este „expirată din 2005”. Cea mai aglomerată autostradă din România trebuie să intre în reparații capitale pentru că drumarii nu au făcut lucrările de întreținere la timp

cnair, muncitori, autostrada soarelui Foto: CNAIR

Regionala de Drumuri București a scos la licitație serviciile de proiectare pentru reparații capitale pe Autostrada A1 București – Pitești, tronsonul cuprins între kilometrii 44 și 86, care tranzitează județele Giurgiu, Dâmbovița și Argeș.

A1 este prima autostradă din România, construită între anii 1967 şi 1972, iar în perioada 1997 – 2000 a avut singura reparație majoră. Este al doilea tronson al celei mai „bătrâne” autostrăzi din țară care trebuie să intre în reparații capitale, după ce în primăvara anului trecut CNAIR a scos la licitație și proiectarea pe prima secțiune București – Vânătorii Mici (34 km).

Expertiza tehnică din caietul de sarcini arată că Autostrada A1 București – Pitești are durata normată de funcționare expirată din 2005 și că au trecut mai bine de două decenii de la ultima reabilitare. Totodată, expertiza relevă degradări atât la suprafața de rulare (carosabil), cât și la structura rutieră, inclusiv din cauza faptului că „lucrările de întreținere nu au fost executate la timp chiar de la apariția primelor degradări, ceea ce a permis apelor meteorice să se infiltreze în corpul autostrăzii, ducând la diminuarea capacității portante/primele zone cu degradări nereparate au constituit zone de amorsă pentru viitoarele degradări majore”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Pe acest tronson de 42 de kilometri sunt prezente 34 de podețe, toate elementele principale de rezistență la structura și suprastructura podețelor fiind într-o „stare avansată de degradare, cu fisuri, crăpături în elementele de rezistență. Armăturile nu mai au acoperirea din beton fiind vizibile și ruginite. Lipsesc elementele de protecție și siguranță a circulației auto și pietonală”, de aceea se recomandă înlocuirea tuturor podețelor cu unele noi.

Durata contractului este de 150 de zile, iar valoarea contractului este de 480.000 lei.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: