Autostrada Brașov – Bacău: CNAIR nu reușește să desemneze proiectantul nici după cinci luni de la depunerea ofertelor / Grindeanu promitea semnarea contractului până în octombrie

DN 1 ieșire spre Făgăraș Sursa Foto : CNAIR

Compania de Drumuri nu reușește nici după cinci luni să desemneze proiectantul Autostrăzii A13 Brașov – Bacău, deși la sfârșitul lunii mai 2023 au fost depuse doar trei oferte. În vara 2023, ministrul Sorin Grindeanu transmitea un răspuns oficial la o interpelare a deputatului de Brașov Andrei Miftode că „semnarea contractului se va realiza până în octombrie 2023”.

Pe 30 mai, la a treia licitație pentru completarea studiului de fezabilitate și realizarea proiectului tehnic, CNAIR a primit trei oferte de la proiectanți și a estimat desemnarea câștigătorului cel mai târziu pe 6 octombrie, potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, însă nici la o lună după acest termen-limită nu s-a anunțat rezultatul procedurii. Licitația nu este suspendată și nici contestată pentru clarificări la CNSC.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Răspunsul ministrului Sorin Grindeanu la întrebarea din martie despre semnarea contractului de proiectare pentru A13 Brașov – Bacău:

Cele trei oferte au fost depuse de proiectanții Consitrans, Mega Muhendislik și Explan.

„Proiectul autostrăzii Brașov – Bacău merge înainte ! 3 operatori economici au depus astăzi oferte pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate necesar construcției A13:

– CONSITRANS SRL

– MEGA MÜHENDISLIK MÜŞAVIRLIK A.Ş.

– Asocierea EXPLAN SRL (lider) – DP CONSULT SA – TEKFEN MÜHENDISLIK A.Ş. (TEKFEN ENGINEERING Co. Inc.) Autostrada Brașov – Bacău va ave o lungime de aproximativ 164 km, iar câștigătorul va avea la dispoziție 24 de luni pentru finalizarea acestui Studiu de Fezabilitate”, spunea în mai, șeful CNAIR, Cristian Pistol.

Spre deosebire de a doua licitație, anulată la începutul anului, care avea o valoare minimă de 45 de milioane lei, a treia procedură de achiziție are un cost estimat cuprins între 77 și 91 de milioane lei, dar și o durată a contractului de 125 de luni (peste 10 ani). Dacă pentru Studiul de Fezabilitate sunt prevăzute 24 de luni, CNAIR a inclus în acest contract și monitorizarea geotehnică (36 de luni), respectiv 60 de luni pentru asistență tehnică pe durata etapelor de proiectare și execuție, de asemenea și monitorizarea geotehnică, potrivit datelor pe care le-a consultat Economedia în Caietul de Sarcini. În plus, CNAIR a stabilit obligația proiectantului de a lucra cu minimum 6 foreze dotate cu sisteme GPS și camere pentru transmisia LIVE.

„Pentru realizarea forajelor geotehnice, Prestatorul va avea la dispoziție minim 6 instalații mecanizate de foraj. Echipamentele /Utilajele (forezele mecanice) care vor fi folosite pentru realizarea forajelor geotehnice vor fi dotate cu un sistem monitorizare (GPS, Camere video) care să poată fi accesate, pe parcursul mobilizării utilajelor și realizării activităților în cadrul Contractului de către Beneficiar, Live, prin intermediul camerei de date”, a transmis CNAIR.

De la Sibiu la Făgăraș (68 km), Makyol va construi toate cele 4 loturi (detalii aici), iar de la Făgăraș la Brașov Search este la 80% investigații geotehnice în cadrul contractului pentru revizuire Studiu de Fezabilitate și Proiect tehnic, documentație care trebuie predată în 2024.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.