Autostrada Sibiu – Făgăraș: Contractul pentru lotul 2 poate fi semnat cu Makyol pentru că nu au fost depuse contestații / Constructorul din Turcia va lucra pe toate cele 4 loturi

DN 1 ieșire spre Făgăraș Sursa Foto : CNAIR

CNAIR poate semna cu Makyol și contractul pentru lotul 2 al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș, la expirarea termenului legal nefiind depuse contestații. Pe 24 octombrie, Compania de Drumuri a desemnat Makyol câștigător al lotului de 20 de kilometri dintre Avrig – Mârșa și Arpașu de Jos, iar miercuri, 8 noiembrie, la 4 zile complete trecute de la expirarea perioadei de 10 zile (se calculează din 25 octombrie), în Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice (SEAP) și la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) nu erau înregistrate contestații.

Prin urmare, CNAIR poate începe demararea procedurilor pentru semnarea contractului și pentru ultimul lot din procedura de achiziție, contractele pentru loturile 3 și 4 fiind deja semnate, iar pentru lotul 1, de peste o lună „în circuitul administrativ de semnare”. Astfel, după semnarea contractelor pentru loturile 1 și 2 ar putea deveni al treilea constructor după UMB și WeBuild după numărul kilometrilor de autostradă contractați. O analiză Economedia despre portofoliul Makyol puteți citi aici.

Pe Lotul 2 Avrig – Mârșa – Arpașu de Jos vor fi construite 21 de poduri și 4 viaducte. Termenul de proiectare este de 12 luni, iar cel de execuție de 36 de luni.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Încă un pas important pentru construcția Autostrăzii Sibiu- Făgăraș, parte a A 13 ! CNAIR a desemnat astăzi câștigătorul pentru proiectarea și execuția tronsonului 2 al autostrăzii Sibiu-Făgăraș. Același antreprenor turc, care a câștigat contractele pentru proiectarea și execuția tronsoanelor 1, 3 și 4, a fost desemnat astăzi să construiască cei 19,92 km dintre Avrig-Mârșa și Arpașu de Jos. Constructorul are la dispoziție 12 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor. Valoarea ofertată a contractului (finanțat din Programul Transport) este de 1,54 miliarde de lei (fără TVA)”, afirma directorul CNAIR Cristian Pistol la desemnarea din 24 octombrie.

Licitațiile pentru supervizarea loturilor 3 și 4 care au deja contracte semnate sunt în continuare suspendate.

Autostrada Sibiu – Făgăraș are 68 kilometri (cu 5 km drum de legătură Lot 4), cuprinde 4 loturi, iar durata este de 48 de luni din care primele 12 pentru proiectare și 36 de luni pentru șantier.

Tronsonul 1 Sibiu (Boița) – Avrig – Mârșa, lungime 14 kilometri.

Tronsonul 2: Avrig – Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1), în lungime de 19,92 km.
Tronsonul 3: Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ 105B), în lungime de 17,61 km.
Tronsonul 4: Sâmbăta de Sus (DJ 105B) – Municipiul Făgăraș (cu o lungime de 16,26 km) și Drum de legătură cu DN1 (cu o lungime de 5,65 km).

Autostrada Sibiu – Făgăraș, o investiție de aproape 7 miliarde de lei, are o durată de realizare de 4 ani. Este prima secțiune a Autostrăzii dintre municipiile Sibiu și Brașov (A3 Râșnov). Pentru secțiunea II Făgăraș – Brașov (48 km) în august 2021 CNAIR a semnat cu SEARCH contractul pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate și Proiect Tehnic (termen doi ani), însă pentru A 13 Brașov-Bacău, CNAIR este la a treia licitație pentru contractarea Studiului de Fezabilitate. CNAIR avea termen 6 octombrie pentru desemnarea proiectantului, însă nu a finalizat evaluarea celor trei oferte.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Sa vedem!
    4 ani termen in scripte dar cred ca in mod real vor fi 7!
    Dupa cum observati ca:
    “Pentru secțiunea II Făgăraș – Brașov (48 km) în august 2021 CNAIR a semnat cu SEARCH contractul pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate și Proiect Tehnic (termen doi ani)”
    Dupa cum spyneam acest SF si PT nu sunt gata su probabil nu vor fi gata nici în 2027 cu aceasta societate legumă.
    Mai zi ceva Grindi!😵😵
    Scuze, am uitat, de la anul incepeti cu A3 de la Cristian la Ghimbav.
    Pe extraordinara distanta de 5 jm!
    Pas cu pas baieti cu autostrazile!
    13 km in 2022,
    28 km in 2033,
    Si posibil 40 km in 2024.
    Minunate realizari!😯

  2. Dupa parerea mea avem toate motivele sa vedem un constructor care se va incadra in termenul de 4 ani pentru tot proiectul de la Boita pana la Fagaras. Cel putin teoretic, relieful nu este foarte dificil, prin urmare nu ar trebui sa fie surprize in teren.
    Cum foarte bine puncteaza Corleone, de la Fagaras la Brasov e greu de spus cand se va intampla minunea.
    Ca si Consitrans, si Search (pseudo)Corporation este tot un proiectant mufat la banul public care nu livreaza nici la timp si nici proiecte de calitate pentru lansarea in proiectare si executie.
    Nu pot sa inteleg cum dupa episodul Brasov-Bacau acest Search inca mai reprezinta o varianta pentru aceste studii de fezabilitate. Nu fac decat sa iroseasca timp pretios pentru oameni. Dar nici lor si nici CNAIR nu le pasa, ca doar nu circula ei pe aceste drumuri daca vor fi realizate vreodata.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.