Compania spaniolă Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial va elabora Studiul de Fezabilitate pentru lotul Caransebeș – Lugoj, lotul 4 al drumului de mare viteză Filiași-Lugoj „Autostrada Sudului”, a anunțat miercuri șeful CNAIR Cristian Pistol. Este a doua licitație pentru lotul de 50 kilometri după ce prima procedură a fost anulată din cauza câștigătorului din Turcia, o firmă de proiectare care nu a depus actele pentru semnarea contractului (detalii aici). Primele trei loturi, de la Filiași la Caransebeș au contracte semnate pentru studiul de fezabilitate cu DP Consult, Egis și Proiect Consult Regiunea Transilvania.
Compania spaniolă Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial are la dispoziție 16,07 milioane lei (fără TVA) și 21 de luni pentru finalizarea contractului (din care 20 de luni sunt alocate elaborării SF) pe lotul 4 Caransebeș – Lugoj.
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a precizat că contractul pentru lotul cu o lungime estimată de 50 km va putea fi semnat peste 10 zile, în cazul în care nu vor fi depuse contestații.
Ofertele depuse:
– CONSITRANS SRL
– Asocierea EGIS ROMANIA SA (lider) – ECO GEODRUM SRL
– INGENIERIA ESPECIALIZADA OBRA CIVIL E INDUSTRIAL SA
– Asocierea PROSPECT DRILL SRL (lider) – PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL
– Asocierea TOTAL ROAD SRL (lider) – RUTIER CONEX XXI S.R.L.
– Asocierea VENTRA PROJECT MANAGEMENT SRL (lider) – UTIBER KÖZÚTI BERUHÁZÓ KFT
– ACTIV PROIECTARE INFRASTRUCTURĂ S.R.L.
După construcție, sectorul de drum de mare viteză Caransebeș – Lugoj va asigura conexiunea și cu viitorul Drum expres Craiova – Târgu Jiu.
Până în prezent au fost semnate și se află în derulare contractele pentru 3 loturi ale drumului de mare viteză Filiași – Lugoj:
– Lotul 1 (Filiași-Drobeta Turnu Severin), în lungime de 70 km. Contractul a fost semnat în data de 10 iunie 2023 și are o perioadă de derulare de 20 de luni (18 luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate)
– Lotul 2 (Drobeta Turnu Severin – Domașnea) în lungime de 65 km. Contractul a fost semnat în 4 iulie 2023 și are o durată de 28 de luni (26 de luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate).
– Lotul 3 (Domașnea-Caransebeș) cu o lungime de 45 km. Contractul a fost semnat în 13 septembrie 2023 și are o durată de 24 de luni (22 de luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate).
Sunt termene realiste care permit ulterior construcția acestui drum de mare viteză într-o perioadă de timp decentă”, afirma, la lansarea licitațiilor, ministrul Sorin Grindeanu.
A doua licitație pentru proiectarea preliminară (studiu de fezabilitate) a lotului 4 Caransebeș-Lugoj care face parte din proiectul ,,Autostrăzii Sudului” Filiași-Lugoj a fost publicată pe 2 februarie 2024 în Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice (SEAP). Prima procedură, lansată în aprilie 2022 a fost anulată în primele zile din ianuarie din cauza proiectantului câștigător din Turcia care a refuzat sau nu a reușit să depună actele necesare semnării contractului (detalii aici). Față de prima procedură, CNAIR a menținut costul estimat de 18 milioane lei, dar a adăugat o lună (prima licitație avea 20 de luni). Rămâne de văzut dacă cei trei proiectanți de pe loturile Filiași-Caransebeș unde sunt contracte semnate vor respecta termenele de predare, iar Ministerul Transporturilor nu a greșit atunci când a reziliat (ilegal după cum a decis CNSC) procedura veche pentru tot drumul Craiova-Lugoj al cărui contract de proiectare la cheie avea șanse de semnare cu Egis.
Pe 1 aprilie, CNAIR a lansat în consultare publică traseul primului lot al Drumului de mare viteză Filiași-Lugoj. De la Craiova la Filiași (52 km.) profilul este Autostradă, iar Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pe 28 martie 2024.