Trei oferte au fost depuse la contractul pentru supervizarea lucrărilor pe lotul 3C2 Chiribiș – Biharia de pe Autostrada Transilvania A3, anunță Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR).
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Ofertele depuse:
1. Intecsa Engineering Group S.A.U. (Ofertant unic)
2. Asocierea Ventra Project Management (Leader), Utiber Közúti Beruházó Kft.,
3. Asocierea Peyco Proyectos, Estudios Y Construcciones S.A. (Leader), Ecoapa Design, K-Box Construction Design
Contractul „Servicii de Consultanță pentru Proiectul Autostrada Brașov-Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Secțiunea 3C: Suplacu de Barcău – Borș, Subsecțiunea 3C2: Chiribiș – Biharia (km 30+550 – km 59+100)” are o valoare estimată de 20 milioane lei și o durată de 21 de luni.
Printre responsabilitățile Consultantului:
- Servicii de management de proiect și administrare contractuală pentru Beneficiar pe toată durata desfășurării Contractului.
- Desfășurarea de acțiuni specifice privind verificarea calității proiectului elaborat de Antreprenor, a lucrărilor executate, a implementării sistemului de management al calității, precum și urmărirea respectării tuturor specificațiilor tehnice și a reglementărilor legislative aplicabile în domeniul construcțiilor;
- organizarea ședințelor de progres și de calitate săptămânale cu prezența fizică în șantier împreună cu Antreprenorul.
- verificarea situațiilor de lucrări ale Antreprenorului și emiterea Certificatelor de Plată;
- monitorizează permanent respectarea obligațiilor și termenelor contractuale de transmitere a informațiilor, rapoartelor, documentelor, instrucțiunilor, ordinelor, notificărilor, etc. de către Beneficiar si Antreprenor și întreprinde acțiuni de prevenire pentru a elimina apariția disputelor;
- va superviza mobilizarea tuturor resurselor Antreprenorului necesare pentru executarea lucrărilor.
Reamintim că de luni, 29 septembrie 2025, Asocierea de constructori din România, Precon Transilvania – Citadina 98 poate lucra pe întreaga lungime de 28,5 kilometri a subsecțiunii 3C2 Chiribiș – Biharia din județul Bihor. Antreprenorul este mobilizat corespunzător, pe șantier fiind 260 de persoane și 292 de utilaje și echipamente.
În prezent, stadiul fizic de execuție pe lotul Chiribiș – Biharia a ajuns la 14%, în mai puțin de două luni de la startul lucrărilor, conform programului.
Lotul 3C2 Chiribiș – Biharia al Autostrăzii A3 are o lungime totală de 28,5 kilometri, tranzitează județul Bihor, iar contractul de 785 de milioane lei este finanțat din fonduri europene nerambursabile, Programul Transport 2021-2027 și din fonduri de la Bugetul de Stat. Antreprenorul, Asocierea de constructori români Precon Transilvania – Citadina 98 are un termen de 18 luni pentru etapa de execuție a lucrărilor.
Pe lotul 3C2 Chiribiș – Biharia vor fi construite 18 poduri și pasaje, iar printre dotările moderne se numără un sistem „SPEED” pentru monitorizarea și detectarea vitezei de deplasare, sistem de securitate prevăzut cu instalații și camere la fiecare 2 kilometri pentru detecția incidentelor rutiere, precum și sisteme de cântărire dinamică a vehiculelor în mișcare.
Contractul cu Asocierea Precon Transilvania – Citadina 98 are o valoare de 785 milioane lei, finanțarea fiind asigurată din Programul Transport PT 2021-2027 și din fonduri de la Bugetul de Stat.