Compania Națională de Investiții Rutiere a atribuit, miercuri, firmei TPF Inginerie S.R.L. contractul pentru supervizarea lucrărilor de proiectare și execuție pentru lotul 2A, Ditrău-Grințieș al Autostrăzii Unirii –A8.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
TPF Inginerie SRL a fost desemnată câștigătoare pentru o ofertă de 49 milioane de lei (fără TVA), iar contractul poate fi semnat dacă în termen de 10 zile nu se depun contestații.
Finanțarea contractului este asigurată din fonduri europene, Programul Transport 2021-2027, iar durata este de 118 luni și include 14 luni etapa de proiectare, 40 de luni execuție și 60 de luni perioada de garanție. Reamintim că etapa de proiectare a început la data de 30 iunie 2025.
Lotul 2A Ditrău-Grințieș reprezintă un proiect cu o complexitate tehnică ridicată, incluzând 19 tuneluri și 63 de poduri și viaducte, iar lungimea totală a lucrărilor de artă este de 21 kilometri, 57% din lungimea întregului lot.
“Rolul supervizorului este unul deosebit de important, pentru ca va monitoriza progresul lucrărilor, conformitatea acestora, calitatea materialelor și a echipamentelor folosite, dar și performanța echipei de execuție. Mai mult decât atât, va supraveghea șantierul prin intermediul diriginților atestați, va efectua un control calitativ și cantitativ regulat, corelat cu structura programului de lucrări.
Echipa CNIR va urmări îndeaproape implementarea acestui contract de consultanță și vrem ca acesta sa fie un exemplu de buna practică pentru ceea ce înseamnă serviciile de supervizare. Ne dorim ca Prestatorul să acționeze cu maxim profesionalism și să fie conștient de complexitatea ridicată a sectorului Ditrău – Grințieș, care necesită competențe suplimentare și abordări multidisciplinare pentru a fi finalizat cu succes”,a declarat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.


La finalul lunii iunie, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a anunțat startul sectorului de munte al Autostrăzii Unirii A8. Etapa de proiectare a lotului 2A Ditrău – Grințieș (38 KM), cel mai lung lot al A8, a început în data 30 iunie 2025, conform ordinului emis de CNIR.
Data de 30 iunie este termenul de la care se calculează durata contractuală de 54 de luni.
Realizarea Proiectului Tehnic pentru acest lot, care face parte din secțiunea de munte Sărățeni – Pipirig (116 km) are o durată de 14 luni, după care urmează execuția lucrărilor.
Încercare de reziliere a contractului
Conform informațiilor Economedia, compania românească dorea scăderea garanției de bună execuție în cuantum de 1,5% din contract la doar 0,5%.
Ulterior, Ministerul Transporturilor a respins, într-un document obținut în exclusivitate de Economedia, posibilitatea de a reduce garanția de bună execuție de la 1,5% la 0,5% într-un contract major de infrastructură după atribuirea acestuia, ținând cont că o astfel de măsură ar dezechilibra relația contractuală în favoarea constructorului.