Autostrada Unirii (A8) : contractul pentru Podul peste Prut de la Ungheni va fi semnat în iunie/Calendar (optimist) al Ministerului Transporturilor

Pod Prut Ungheni A 8 Sursa Andrei Spânu

Contractul pentru proiectarea și execuția Podului peste Prut de la Ungheni, parte a Autostrăzii Unirii (A8) va fi semnat în iunie, a anunțat, joi, 17 mai 2024, la Ungheni, în Republica Moldova, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu. Podul peste Prut de la Ungheni, primul pod cu 4 benzi între România și Republica Moldova va fi construit de CNAIR cu fonduri europene (CEF), evaluarea ofertelor urmând să fie finalizată până la sfârșitul lunii (mai), potrivit secretarului de stat (termenul prelungit din SEAP este 7 iunie după cum Economedia a explicat aici).

Anunțul lui Scrioșteanu (care nu a pus rezerva unei estimări) privind semnarea contractului luna viitoare se poate face exclusiv în ipoteza lipsei contestațiilor, la contractul pentru Podul Ungheni fiind trei oferte depuse de la constructori din România, Republica Moldova și Ucraina :

– Asocierea Automagistral Pivden SRL – SC Perfect Consult Europe SRL
– NESS PROIECT EUROPE S.R.L – Ofertant unic
– Comsales Grup SRL
Între România și Republica Moldova, la Ungheni se discută și despre un singur punct vamal, a mai menționat Scrioșteanu : ,,Podul peste Prut de la Ungheni- mai aproape de start

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
Pentru că ne apropiem atât de anunțarea câștigătorului licitației, cât și de semnarea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor pentru construcția primului pod la nivel de autostradă care se va construi peste Prut, Ungheni (RO) – Ungheni (MD), am fost la Ungheni, unde am condus delegația României în Republica Moldova la reuniunea comisiei mixte România – Republica Moldova înființată pentru construirea acestui pod.
La această reuniune au participat din partea Republicii Moldova domnii Nicolai Mîndra – secretar de stat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Sergiu Bejan – director general Administrația de Stat a Drumurilor, Dionisie Ternovschi – președintele Consiliului Raional Ungheni.
În cadrul acestei întâlniri de lucru, am discutat aspectele tehnice, financiare, juridice și organizatorice privind acest proiect de construcție a podului peste râul Prut la Ungheni.
Având în vedere faptul că licitația privind atribuirea contractului de proiectare și licitație este în faza finală, urmând ca până la sfârșitul acestei luni să aibă loc desemnarea câștigătorului și, ulterior, semnarea contractului de proiectare și execuție în luna iunie, este necesară o ordonare foarte bună a tuturor instituțiilor implicate și a autorităților locale de pe ambele maluri ale Prutului, în așa fel încât accesul în perioada de proiectare, dar și organizarea de șantier pe ambele părți să se facă într-un cadru optim. De asemenea, este necesar și ca Republica Moldova să demareze lucrările de conectare a podului la infrastructura existentă, pentru a se putea folosi această infrastructură imediat ce finalizăm lucrările aferente podului, precum și continuarea discuțiilor cu toate autoritățile implicate în desfășurarea activității într-un punct de trecere a frontierei.
Avem în vedere și continuarea discuțiilor pentru construirea unui singur punct vamal pe teritoriul României, în care să își desfășoare activitatea autoritățile ambelor țări.” – Ionel Scrioșteanu.
Notă : Sublinierea aparține Economedia.
Proiectul urmărește realizarea unei legături rutiere între România (județul Iași ) și Republica Moldova (raionul Ungheni ). Varianta de traseu avizată este formată dintr-un drum de legătură care va asigura conexiunea cu viitoarea Autostradă (A8) Târgu Mureș -Iași-Ungheni (km 96+140) și care va traversa râul Prut pe două poduri paralele cu lungimea de minim 261,2 m. Cele două poduri vor avea tablier mixt oțel-beton și grindă continuă (un pod pentru fiecare sens de circulație). Durata pentru proiectarea și execuția lucrărilor este de 24 de luni din care: 6 luni perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție a lucrărilor. Valoarea estimată a contractului este de 156,26 milioane de lei (fără TVA) iar sursa de finanțare este asigurată prin Fonduri Europene Nerambursabile, CEF -Connecting Europe Facility.” – anunța șeful CNAIR, Cristian Pistol. Proiectul podului peste Prut de la Ungheni face parte din ultima secțiune a Autostrăzii A 8, Târgu Neamț-Iași-Ungheni, mult întârziată în faza de studiu de fezabilitate și proiectare (Consitrans). Următorul pod peste Prut cu 4 benzi între România și Republica Moldova va fi cel nou de la Albița.

Podul va fi construit de Ministerul Transporturilor/CNAIR, iar în 2022, Comisia Europeană a aprobat o finanțare nerambursabilă de 16,5 milioane euro (82 milioane lei) prin Programul Mobilitate Militară  „CEF-T-2022-MILMOB – CEF 2 Transport – Adaptarea rețelei rutiere TEN – T la utilizarea duala civila- apărare”. Lungimea podului va fi de 260 de metri, drumul de legătură va avea 1 kilometru, iar proiectul include și amenajarea noului punct de frontieră. Principalele caracteristici prevăzute sunt:

– 261,20 m lungime pod nou peste Prut

– 2 benzi pe sens + trotuare

– 13 m lățime pod nou (Etapa I) + 11,25 m (Etapa II)

– 8 m lățime parte carosabilă

– 1 km lungime traseu

– 4 x 3,75 m parte carosabilă drum de legătură

– punct de control trecere frontieră, care va fi dotat cu parcări pentru autovehicule mari, autoturisme și spatii închise destinate verificării amănunțite a autoturismelor și tirurilor Va interconecta infrastructurile rutiere între ambele state: Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni – frontiera de stat (pe teritoriul României) și Drumul național R1 Chișinău – Ungheni – frontiera cu România (pe teritoriul Republicii Moldova).

Podul Ungheni reprezintă o necesitate atât pentru România, cât și pentru Moldova, al cărui scop constă în sprijinirea relațiilor economice, sociale, dar și frățești dintre cele două părți. Va ajuta la îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport, deservind traficului de tranzit internațional de mărfuri și persoane.”

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Interesant faptul că se prelungește și la pod ca și la autostradă, poate după alegeri să poată vedea și rezultatele, nu? Unde ești tu Stefane să-i scoli de adormiții de moldoveni? Văi de noi, ani și ani de minciuni și amânări.
    Trăiască aleșii din Moldova care sunt niste mămăligi, haideți să-i votam din nou că ăștia sunt buni. Nimic, asta avem noi moldovenii.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.