Avocați: Regulile privind semnalarea „shrinkflation” nu vor proteja consumatorii de fenomen

raft, raion, magazin, supermarket, hipermarket, cumparaturi Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ordinul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor privind obligația operatorilor economici de a informa consumatorii cu privire la modificarea cantităților de produs, în condițiile menținerii aceluiași preț, publicat săptămâna trecută, ridică multe semne de întrebare legate atât de sfera de aplicare, cât și de modalitatea de aplicare, inclusiv a sancțiunilor, semnalează avocații D&B David și Baias, societatea de avocatură corespondentă PwC în România.

Având în vedere că intenția reglementării este bună, aceștia apreciază că în această formă Ordinul nu va avea efectul pentru care a fost adoptat, acela de protejare a consumatorilor de fenomenul de ”shrinkflation”.

ANPC a identificat o scădere a volumului sau a greutății unor produse preambalate, fără însă ca această scădere să se reflecte în prețul produselor și fără a schimba forma și prezentarea acestora. În opinia Autorității, acest fapt induce în eroare consumatorii cu privire la cantitatea produselor achiziționate.

Astfel, conform Ordinului, operatorii economici care comercializează la raft produse al căror volum sau a căror greutate s-a diminuat, păstrându-se însă ambalajul, forma și prezentarea, concomitent cu menținerea prețului de vânzare, au obligația de a semnaliza această modificare în același câmp vizual cu produsul, prin afișarea unui anumit text, la o anumită dimensiune și scris cu un anumit font, indicate în mod expres în Anexa la Ordin și de a menține această informare timp de cel puțin 30 de zile de la punerea la vânzare a produsului.

Cu toate că obligația instituită de actul normativ pare la prima vedere simplă, aceasta ridică multiple probleme de interpretare și aplicare pentru agenții economici, avertizează avocații.

Principalele probleme identificate

O primă problemă a acestui ordin este că informația trebuie prezentată doar în forma impusă de document, orice modalitate alternativă de semnalizare nefiind acceptată.

O a doua problemă identificată este aceea că dispozițiile Ordinului nu definesc noțiunile utilizate în cuprinsul acestuia, generând astfel probleme de interpretare și aplicare.

Astfel, nu este definită noțiunea de “produse destinate consumului în spații de vânzare”, dând naștere la multiple interpretări cu privire la categoria produselor pentru care se instituie obligația de informare, respectiv dacă se aplică celor consumate în spațiul de vânzare sau tuturor produselor preambalate comercializate.

Deși referatul de aprobare al Ordinului și Comunicatul ANPC fac referire la aplicabilitatea actului normativ în ceea ce privește toate produsele preambalate comercializate, respectiv atât cele alimentare, cât și cele nealimentare, iar

Ordinul exclude în mod expres de la aplicabilitate doar produsele comercializate online, în cuprinsul actului normativ se face trimitere la o obligație de informare pentru comercializarea la raft a produselor destinate consumului în spații de vânzare, generând astfel confuzie.

Totodată, Ordinul precizează expres că va fi aplicat exclusiv în privința produselor pentru care s-a redus volumul sau greutatea, având însă ”prezentarea, ambalajul, forma, dar fără a se limita la acestea, identice”.

Rezultă, așadar, că în situația în care prezentarea sau ambalajul au fost modificate, prevederile Ordinului nu vor putea fi invocate.

O altă problematică de interpretare vizează perioada de timp în care operatorii economici au obligația informării consumatorilor asupra acestor aspecte. Din aceasta perspectivă Ordinul precizează că această obligație subzistă pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile de la data punerii în vânzare la raft a produsului cu volum sau greutate redusă fără însă a indica în niciun fel dacă sau cum vor fi aplicate dispozițiile Ordinului pentru situații tranzitorii

Mai mult, Ordinul instituie obligația de informare la momentul “oferirii spre vânzare” a unui produs preambalat al cărui volum sau a cărui greutate a fost redusă, fără ca noțiunile de “oferire spre vânzare” sau “punere în vanzare”, utilizate în cuprinsul Ordinului, să fie definite în considerentele acestuia sau prin OG nr. 21/1992, act normativ în completarea căruia a fost emis.

Astfel, dacă noțiunea de ”punere în vânzare” este înțeleasă ca fiind acțiunea de a oferi spre vânzare pentru prima dată produsul a cărui greutate sau al cărui volum au fost reduse, se poate aprecia că obligația de semnalizare a produsului al cărui volum sau greutate au fost deja reduse anterior intrării în vigoare a Ordinului, în condițiile menținerii prețului și care a fost comercializat pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile anterior momentului intrării în vigoare a Ordinului, nu mai subzistă.

De asemenea, aplicarea în timp a obligației de informare pentru o perioadă de cel puțin 30 de zile dă naștere unor multiple interpretări și întrebări, respectiv dacă această obligație de informare subzistă doar pentru produsele a căror greutate sau volum s-a diminuat, puse la vânzare după intrarea în vigoare a Ordinului sau există și în cazul produselor puse la vânzare într-o perioadă mai mică de 30 de zile anterior intrării în vigoare a Ordinului.

Lipsa unei reglementări clare în această privință obligă la realizarea unei analize complexe din perspectiva principiului aplicării legii în timp și care poate conduce la aplicarea neuniformă a prevederilor legale, îngreunând totodată implementarea în practică a dispozițiilor actului normativ de către operatorii economici, transmit avocații.

Care sunt sancțiunile?

O altă deficiență pe care avocații au regăsit-o în modalitatea de reglementare a acestui Ordin, este lipsa indicării exprese a unei sancțiuni în cazul nerespectării de către operatorii economici a obligațiilor instituite prin acesta.

Având în vedere practica ANPC în situații similare, precum și faptul că Ordinul a fost adoptat în executarea OG 21/1992 privind protecția consumatorilor, respectiv a prevederilor art. 18-20 din acest act normativ, care reglementează obligația operatorilor economici de informare a consumatorilor cu privire la caracteristicile esențiale ale produselor, dorindu-se, practic, o completare a conținutului acestei obligații de informare, apreciem că sancțiunea ce va deveni incidentă pentru nerespectarea prevederilor acestui Ordin va fi aplicată în baza Ordonanței nr. 21/1992 pentru încălcarea contravențiilor prevăzute la art. 18-20, după caz.

Astfel, încălcarea Ordinului va constitui contravenție și va putea atrage sancționarea operatorilor economici atât cu amendă contravențională de la 1.000 de lei la 10.000 de lei, cât și cu măsura complementară a opririi temporare de la comercializare a produselor cu abateri de informare până la remedierea deficiențelor sau, în cazuri extreme, chiar cu măsura complementară a închiderii temporare a unității pe o perioadă de cel mult 6 luni.

Având în vedere faptul că dispozițiile art. 18-20 din OG 21/1992 reglementează obligații de informare distincte, cu elemente materiale distincte, ce cad în sarcina unor operatori economici distincți, avocații cred că această modalitate de stabilire a sancțiunii aplicate și a textului de lege incident încalcă atât principiul legalității, cât și principiul individualizării sancțiunii, consacrat la art. 1 din OG 2/2001.

Ordinul va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv în data de 10 octombrie 2024, oferind timp operatorilor economici pentru adaptarea și conformarea la noile cerințe.

Articol de opinie de Cătălina Nacev, Avocat senior coordonator, Mihaela Ragea, Avocat senior și Andreea Roșu, Avocat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.