Băncile centrale şi autorităţile de reglementare trebuie să ţină sub control influenţa tot mai mare a companiilor ”Big Tech”, potrivit unor oficiali de top ai Băncii Reglementelor Internaţionale (BRI), transmite agenția Reuters, citată de news.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Autorităţile de supraveghere la nivel mondial sunt tot mai îngrijorate de faptul că volumul uriaş de date controlate de grupuri precum Facebook, Google, Amazon şi Alibaba le-ar putea permite să remodeleze finanţarea atât de rapid încât să destabilizeze sisteme bancare întregi.

Într-o lucrare condusă de şeful său, Agustin Carstens, BRI a arătat exemple precum China, unde cele două mari companii tehnologice de plăţi reprezintă acum 94% din piaţa plăţilor mobile. În multe alte jurisdicţii, firmele tehnologice îşi stabilesc rapid prezenţa, unele acordând şi împrumuturi persoanelor fizice şi întreprinderilor mici şi oferind servicii de asigurare şi de gestionare a averii.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

“Intrarea marilor companii de tehnologie în serviciile financiare dă naştere la noi provocări legate de concentrarea puterii pe pieţă şi gestionarea datelor”, se arată în lucrarea BRI, publicată luni.

A existat posibilitatea pentru ”reguli specifice bazate pe entităţi”, în special în Uniunea Europeană, China şi Statele Unite, potrivit analizei.

”Orice impact asupra integrităţii sistemului monetar rezultat din apariţia platformelor dominante ar trebui să fie o preocupare majoră pentru banca centrală”, avertizează lucrarea.

Stablecoins – criptomonede care sunt garantate prin monede existente – şi alte iniţiative ale Big Tech ar putea „schimba jocul” pentru sistemul monetar, dacă folosirea lor duce la sisteme cu buclă închisă, întărite de efecte de reţea din datele extrase din social media sau platformele de comerţ electronic.

Acestea ar putea duce la o fragmentare a infrastructurilor de plată în detrimentul binelui public.

“Având în vedere potenţialul de schimbare rapidă, absenţa platformelor dominante în prezent nu ar trebui să fie o sursă de confort pentru băncile centrale”, se spune în analiză.

Băncile centrale ar trebui să anticipeze evoluţiile şi să formuleze politici bazate pe scenarii posibile, în care iniţiativele Big Tech transformă deja plăţile şi alte părţi ale sistemelor financiare.

”Băncile centrale şi autorităţile de reglementare a sectorului financiar ar trebui să investească de urgenţă în monitorizarea şi înţelegerea acestor evoluţii. În acest fel, pot fi pregătiţi să acţioneze rapid atunci când este nevoie”, a adăugat analiza.