Belgienii de la Speedwell au preluat și renovat Casa Negroponte de pe strada Negustori

speedwell Casa Negroponte Sursa foto: Speedwell

După exemplele Hagag, One United Properties sau Forte Partners și belgienii de la Speedwell au preluat o clădire istorică de pe strada Negustori din București, cunoscută drept Casa Negroponte. Compania deja a reabilitat clădirea, pe care a transformat-o în sediu de birouri.

Clădirea este o vilă monument, recent renovată și readusă la starea sa originală. Spațiul a fost reproiectat pentru a îndeplini funcția unui spațiu de birouri. Vila beneficiază de un spațiu 1.370 mp suprafață închiriabilă, de o curte interioară de 1.200 mp și un total de 30 de locuri de parcare.

În zona protejată istoric Negustori se află 127 de imobile, dintre care 35 de case monument istoric şi 16 imobile propuse spre clasare. O mare parte dintre acestea se află chiar de-a lungul celor 500 metri, cât măsoară Strada Negustori.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Belgienii au primit în septembrie și certificatul de urbanism pentru dezvoltarea celei de a treia faze a proiectului rezidențial The Ivy, din nordul Bucureștiului, care va include 800 de locuințe la finalizare.

Speedweel a finalizat proiectul Record Park cu 236 de apartamente din Cluj-Napoca și mai are în diferite faze de dezvoltare și alte proiecte, precum Paltim, un proiect de tip mixed-use cu componente de rezidențial, office și retail din Timișoara, amplasat pe locul fostei fabrici de pălării, pe un teren cumpărat de la NCH sau Triama Residence din zona de est a Bucureștiului aflat în apropierea proiectului Vivenda Residencias al Hercesa.

Triama Residence Sursa foto: Speedwell

De asemenea, belgienii au dezvoltat acum câți va ani clădirea de birouri Unirii View și mai au în program dezvoltarea unui proiect de retail de 20.000 mp până la 35.000 mp  suprafață construibilă, denumit Pelican Park și mai dețin un teren de 20.000 mp construibil în Râmnicu Vâlcea, unde e programată dezvoltarea Riverside City, amplsat pe malul râului Olt, care conform ultimelor informații va includrezidențial și retail.

În fine, compania mai dezvoltă și proiectul de birouri Miro, în Băneasa, de 23.000 mp suprafață închiriabilă, ajuns la finalu lunii august la un grad de închiriere de 84%, cu KPMG cel mai mare chiriaș.

Israelienii de la Hagag au deja patru clădiri istorice în portofoliu, printre care și Palatul Știrbey de pe Calea Victoriei, iar One United Properties, dezvoltator listat la BVB, a cumpărat o clădire istorică din București, în vederea transformării acesteia într-o nouă dezvoltare de lux a companiei.

Clădirea achiziționată de One United Properties este situată în strada Georges Clemenceau nr. 2 din București, lângă Ateneul Român și va fi denumită One Athénée. Valoarea tranzacției se ridică la 4,9 milioane euro, iar valoarea brută de dezvoltare este estimată la 21 milioane de euro.

De asemenea, Forte Partners a preluat două clădiri de birouri vechi de la Telekom, pe care le-a transformat în Sector 0, care include cele două imobile, Millo și Tandem.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: