BMW se extinde în China, în urma majorării cererii de vehiculele electrice

bmw-i3

Grupul german Bayerische Motoren Werke (BMW) este „optimist” privind perspectivele datorită sporirii cererii de vehiculele electrice pe piaţa chineză, a afirmat luni şeful diviziei din China, Jochen Goller, într-un interviu acordat DPA.

Acesta a anunţat că BMW va lansa în China 12 maşini exclusiv electrice până în 2023, iar până în 2025 un sfert din maşinile vândute pe piaţa chineză ar trebui să fie electrice.

Vorbind în debutul Salonului auto de la Shanghai, Goller a apreciat că se constată o creştere „continuă” a clasei de mijloc şi a potenţialelor grupuri de clienţi. Totuşi, dezvoltarea exactă a pieţei auto chineze este este dificil de previzionat în 2021 deoarece depinde şi de avansul economiei, a explicat oficialul BMW.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Salonul auto de la Shanghai este cel mai mare eveniment de marketing al industriei auto din ultimul an. Producătorii auto sunt interesaţi în mod special de China, cea mai mare piaţă din lume în funcţie de volumul de vânzări şi prima mare economie a lumii care şi-a revenit din pandemie, pentru a-şi relansa vânzările şi a inversa pierderile de miliarde de dolari suferite în 2020.

Experţii se aşteaptă la un avans al pieţei auto chineze de cel puţin 6% anul acesta, şi la o expansiune mai rapidă a vânzărilor de maşini premium.

În perioada ianuarie-martie 2021, BMW a vândut la nivel global 636.600 de automobile mărcile BMW, Mini şi Rolls-Royce, cu 5% mai mult decât în primul trimestru din 2019 şi cu 33,5% mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

„Aceste vânzări record scot în evidenţă obiectivele noastre ambiţioase de creştere pentru acest an”, a declarat directorul de vânzări de la BMW, Pieter Nota. Acesta a adăugat că BMW a reuşit să îşi dubleze vânzările de vehicule electrice, cu 70.200 de autoturisme hibride şi electrice vândute în primul trimestru. „Graţie acestor performanţe suntem pe cale să vindem peste 100.000 de vehicule complet electrice până la finele anului şi să avem cel puţin un milion de vehicule electrificate pe şosea”, a spus Nota.

Cele mai bune vânzări realizate vreodată de BMW în primele trei luni ale anului se datorează în primul rând pieţei asiatice, în special Chinei, unde BMW a vândut 230.000 de automobile, cu 60.000 mai mult decât în primul trimestru din 2019. În total, BMW a vândut un număr record de 237.000 de vehicule în Asia în primele trei luni ale anului.

Anul trecut, BMW Group a vândut un număr de 2,324 milioane de automobile BMW, Mini şi Rolls-Royce la nivel mondial, cu 8,4% mai puţine decât în 2019.

În pofida situaţiei volatile provocate de extinderea pandemiei pe plan global, grupul BMW se aşteaptă ca afacerile să evolueze pozitiv şi nivelul riscurilor să rămână stabil în 2021.

Pentru acest an, compania estimează o creştere semnificativă a profitului înainte de taxe în 2021, cu performanţe solide pe toate segmentele: BMW, Mini şi Rolls-Royce. BMW se aşteaptă la o creştere solidă a vânzărilor şi la o marjă a profitului operaţional între 6% şi 8%, faţă de 2,7% în 2020.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: