Instituţiile de credit estimează că standardele de creditare se vor păstra relativ constante, pentru primul trimestru al anului 2022, indiferent de tipul creditului, atât în cazul împrumuturilor acordate populaţiei, cât şi al celor acordate companiilor nefinanciare, potrivit sondajului privind creditarea companiilor nefinanciare şi populaţiei, februarie 2022, publicat de Banca Naţională a României, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Raportul menţionează faptul că percepţia la nivel sectorial a riscului de credit asociat creditării companiilor nefinanciare s-a deteriorat, băncile apreciind că şase dintre cele 10 sectoare considerate au fost mai riscante în T4 2021.

În ceea ce priveşte creditele acordate populaţiei, băncile au avut opinii contrastante în ceea ce priveşte creditele imobiliare, peste jumătate dintre acestea susţinând că cererea a rămas constantă în T4 2021 (51,5%), iar 41,1% consideră că aceasta a scăzut moderat. Aşteptările pentru T1 2022 sunt de păstrare nemodificată a cererii sau de creştere modestă a acesteia. Pentru creditele de consum a fost înregistrată o scădere moderată a cererii în T4 2021, iar în T1 2022 băncile prognozează menţinerea nemodificată. În cazul companiilor nefinanciare, cererea nu s-a modificat în T4 2021, indiferent de dimensiunea firmelor sau de maturitatea împrumuturilor, această tendinţă fiind estimată şi pentru următorul trimestru de către majoritatea instituţiilor de credit participante.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

T4 2021 reprezintă cel de-al treilea trimestru consecutiv în care băncile autohtone au menţinut în unanimitate nemodificate standardele de creditare în cazul împrumuturilor şi liniilor de credit acordate companiilor nefinanciare, evoluţie constatată atât la nivel agregat, cât şi în cazul corporaţiilor, indiferent de maturitate. La nivelul IMM, T4 2021 este al doilea trimestru consecutiv în care instituţiile de credit au păstrat nemodificate standardele de creditare pentru toate maturităţile. Pentru trimestrul următor, T1 2022, 88% dintre băncile respondente au indicat menţinerea standardelor de creditare, iar 12% dintre acestea au anticipat înăsprirea într-o anumită măsură a standardelor de creditare în cazul împrumuturilor acordate companiilor nefinanciare la nivel agregat, cât şi cel al împrumuturilor pe termen lung acordate corporaţiilor. Totodată, instituţiile de credit anticipează o relaxare moderată a standardelor de creditare (17 la sută) pentru împrumuturile pe termen scurt acordate corporaţiilor şi majoritar menţinerea standardelor de creditare, iar pentru împrumuturile acordate IMM, atât pentru cele pe termen scurt, cât şi pentru cele pe termen lung, băncile previzionează în unanimitate o evoluţie constantă.

BNR precizează că în T4 2021, cea mai mare parte a instituţiilor de credit respondente (89%) au indicat menţinerea constantă a cererii de credite şi linii de credit din partea companiilor nefinanciare la nivel agregat, iar 11% dintre acestea au considerat că cererea de credite din partea firmelor a crescut moderat. De asemenea, 85% dintre bănci apreciază că cererea de credite pe termen scurt din partea companiilor mari a rămas constantă, în timp ce 11% dintre acestea consideră că aceasta a crescut uşor pentru astfel de împrumuturi. În cazul creditelor pe termen lung acordate corporaţiilor, 72% dintre respondenţi au indicat menţinerea constantă a cererii, 15% au apreciat creşterea moderată, iar 12% au considerat că cererea a scăzut în T4 2021.