BRD Groupe Société Générale a încheiat primele nouă luni din acest an cu un profit net de 1,227 miliarde lei, în creștere cu 20,8% față de 1,016 miliarde lei în aceeași perioadă a anului trecut, arată raportul financiar transmis vineri de companie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Creditele nete acordate de bancă au fost în creștere cu două cifre, respectiv 10,1%, față de perioada similară a anului trecut, susținute de o dinamică ridicată a creditării companiilor, precum și de o creștere solidă pe segmentul retail.

Creditarea companiilor a fost în creștere cu 20% an/an, cu contribuții semnificative atât din partea IMM-urilor (+26% an/an), cât și din partea companiilor mari (+17% an/an).

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Banca afirmă că a existat o producție record de credite de consum în primele 9 luni ale anului 2023 (+16% an/an) și în T3 2023 (+38% an/an).

Venitul net bancar a crescut cu 11,4% an/an, ajungând la 2,831 miliarde lei, pe fondul unei dinamici ridicate a venitului net din dobânzi (+16,5% an/an).

„BRD a obținut performanțe solide în primele nouă luni ale anului 2023, cu un impuls comercial foarte puternic și rezultate financiare excelente. Activitatea de creditare a înregistrat o creștere de două cifre față de perioada similară a anului trecut, deși ritmul a încetinit în trimestrul al treilea. Contribuția segmentului companii, atât la nivelul IMM-urilor, cât și la cel al companiilor mari, este remarcabilă. Creditarea retail a fost mai dinamică pe segmentul creditelor de consum, marcând noi niveluri record, în timp ce cererea de credite pentru locuințe a fost influențată de încetinirea pieței, având în vedere mediul economic caracterizat de niveluri ridicate ale ratelor dobânzilor. Această performanță comercială deosebită, însoțită de o calitate ridicată a activelor, s-a tradus prin rezultate financiare excelente. Primele nouă luni ale anului au fost marcate de o creștere puternică a veniturilor, de o atenție constantă asupra controlului costurilor și susținute de o eliberare netă de provizioane în costul riscului. Toate acestea au contribuit la o creștere semnificativă a rezultatului net, +20,8% față de anul precedent, și la un nivel ridicat al ROE, de 20,9%”, a spus Maria Rousseva, Director General adjunct al BRD Groupe Société Générale.

Depozitele clienților au ajuns la 60,6 miliarde lei la sfârșitul lunii septembrie 2023, în creștere cu 9,8% față de 30 septembrie 2022, cu un avans de 7,2% an/an pe segmentul retail și de 14,7% an/an pe segmentul non-retail. În contextul unor dobânzi ridicate și, implicit, al unei remunerări competitive, depozitele la termen ale persoanelor fizice continuă să mențină un ritm de creștere ridicat, de 81% în dinamică anuală, la finalul lunii septembrie 2023, în timp ce pe segmentul companii s-au înregistrat intrări nete mai mari din partea clienților companii mari (+21,2% an/an) și, într-o măsură mai mică, din partea IMMurilor (+6,2% an/an).