Comisia Europeană a anunțat oficial, miercuri, că va impune taxe vamale suplimentare de până la 38% pentru vehiculele electrice importate din China, începând cu data de 4 iulie, dacă nu va ajunge la alte soluții după discuțiile cu autoritățile chineze. Noile taxe sunt motivate prin subvenţiile excesive de care au beneficiat constructorii auto chinezi și care i-au ajutat să cucerească rapid piața europeană cu mașini electrice ieftine.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Comisia Europeană încă derulează o anchetă, dar a concluzionat provizoriu că lanțul valoric al vehiculelor electrice cu baterii (BEV) din China beneficiază de subvenții neloiale, ceea ce reprezintă o amenințare de prejudiciu economic pentru producătorii de vehicule elctrice din UE. Ancheta a examinat, de asemenea, consecințele și impactul probabil al măsurilor asupra importatorilor, utilizatorilor și consumatorilor de mașini electrice din UE.

Comisia transmite că a contactat autoritățile chineze pentru a explora posibilele modalități de soluționare a problemelor. Însă dacă discuțiile cu autoritățile chineze nu vor conduce la o soluție eficientă, Comisia a anunțat că va introduce taxe compensatorii provizorii începând cu 4 iulie, printr-o garanție (în forma care urmează să fie decisă de autoritățile vamale din fiecare stat membru). Acestea ar fi percepute numai dacă și atunci când se impun taxe definitive.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Taxele suplimentare anunțate de Comisie vor fi impuse următorilor producători chinezi din eșantion:

  • BYD: 17,4%;
  • Geely: 20%; și
  • SAIC: 38,1%.

Alți producători de vehicule electrice din China, care au cooperat la anchetă, dar care nu au fost incluși în eșantion, vor fi supuși următoarei taxe medii ponderate: 21%.

Toți ceilalți producători de vehicule electrice din China care nu au cooperat la anchetă vor fi supuși următoarei taxe reziduale: 38,1%.

Bruxelles-ul a anunțat taxele pentru importurile de automobile electrice produse de constructori chinezi la aproape o lună după ce Washingtonul a mărit de patru ori taxele pentru vehiculele electrice din China, până la 100%.

Decizia Bruxelles-ului vine într-un moment în care constructorii auto europeni se luptă cu un val de automobile electrice ieftine oferite de rivalii chinezi.

Cu toate acestea, există un sprijin foarte mic pentru planurile Comisiei din partea industriei auto europene. Constructorii auto germani, care sunt puternic dependenţi de vânzările de pe piaţa din China, se tem de represaliile Beijingului, iar firmele auto europene importă propriile lor vehicule produse în China.

Autorităţile de la Beijing au criticat decizia Bruxelles-ului de a demara o investigaţie asupra subvenţiilor de care au beneficiat constructorii chinezi, a făcut un apel pentru cooperare şi lobby în ţările membre UE, dar nu a transmis în mod clar care va fi răspunsul său la noile taxe ale UE.

O serie de directori de la constructorii auto tradiţionali din Europa au declarat recent pentru Reuters că taxele vamale mai mari ar putea diminua sau elimina, temporar, avantajul pe partea de cost de care se bucură constructorii chinezi. Însă aceste taxe nu vor elimina realitatea că preţul de cost mai mic al automobilelor electrice Made in China îi va forţa pe producătorii europeni să ia măsuri. Directorul general de la Stellantis, Carlos Tavares, a avertizat că producătorii auto europeni nu au prea mult la dispoziţie pentru a-şi ajusta afacerile şi depind de eliminarea “procedurilor birocratice şi haosului în materie de reglementare pe care îl avem la noi acasă”.