Liderii UE au condamnat cu hotărâre războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi au convenit asupra celui de-al şaselea pachet de sancţiuni, se precizează într-un comunicat oficial, după reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, de luni, scrie News.ro.
Pachetul va acoperi ţiţeiul, precum şi produsele petroliere, livrate din Rusia către statele membre, dar va fi introdusă o excepţie temporară pentru ţiţeiul livrat prin conductă. Preşedintele Consiliului European a afirmat că sancţiunile vor avea un impact imediat asupra a 75% din importurile de petrol ruseşti, iar până la sfârşitul anului 90% din petrolul rusesc importat în Europa va fi interzis.
Liderii au cerut Consiliului Uniunii Europene să finalizeze şi să adopte fără întârziere noile sancţiuni.
În timpul Summitului, liderii au discutat, de asemenea, despre siguranţa civililor, urmărirea penală a crimelor de război, sprijinul UE pentru Ucraina – inclusiv sprijin umanitar, financiar, militar şi politic – şi sprijinul UE pentru ţările vecine, se mai precizează în comunicat.
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel a transmis că luni noaptea, Consiliul European a aprobat un al şaselea pachet de sancţiuni.
„Acesta va permite interzicerea importurilor de petrol din Rusia. Sancţiunile vor avea un impact imediat asupra a 75% din importurile de petrol ruseşti. Şi până la sfârşitul anului 90% din petrolul rusesc importat în Europa va fi interzis”, a spus preşedintele Consiliului European, după reuniunea liderilor europeni.