BREAKING Oil Terminal și omul de afaceri Iulian Dascălu, negocieri pentru un proiect de regenerare urbană la Constanța în valoare de peste 800 de milioane de euro

oilterminal, terminal petrol Foto: Oil Terminal

Compania de stat Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier din portul Constanța, la care Ministerul Energiei deține aproape 60% din acțiuni, va negocia cu omul de afaceri Iulian Dascălu pentru dezvoltarea unui proiect de regenerare urbană în apropiere de gara Constanța, cu o valoare estimată a investiției de 815 milioane de euro. Și investitorul Prime Kapital se arătase interesat de parteneriat, dar dorea ca Oil Terminal să se ocupe pe cont propriu de ecologizarea terenului. În schimb, dezvoltatorul Iulius a transmis că va suporta singur toate costurile. Compania de stat așteaptă acum o ofertă fermă de la Iulius Real Estate, arată un răspuns al Oil Terminal la solicitarea Economedia.

Oil Terminal a transmis, penteu Economedia, că în data de 18 august 2022 a fost finalizat un studiu privind stabilirea unor soluții de punere în valoare a terenului în suprafață de 38 ha situat în Secţia Platformă Nord corp A și Corp B, întocmit de Asociația de Dezvoltare Durabilă a județului Constanța, în care se enumeră diferite direcții de dezvoltare posibile pe acest teren: construirea de ansambluri de locuințe, inclusiv locuințe verzi prin integrarea tehnologiilor inovatoare de producere a energiei verzi din resurse regenerabile (energia solară), construire parc fotovoltaic; soluții de integrare a tehnologiilor inovatoare de producere a energiei verzi din resurse regenerabile (energia solară), construirea de hoteluri, spații de birouri pentru sectorul privat cât și pentru sectorul public, spații de retail și logistică, sisteme de soluții integrate de imobile compuse din spații de birouri, comerciale și locuințe de tip condominiu, săli de conferințe, săli de practicarea sporturilor de performanță și de masă, spații recreaționale, spații verzi, parcări, etc. Ulterior, societatea a invitat potențialii investitori să implementeze un parteneriat pentru valorificarea terenului.

O primă propunere a venit de la Iulius Real Estate, în data de 24 august 2022. Părțile s-au întâlnit, au semnat un acord de confidențialitate, societatea a prezentat studiul întocmit de ADD, s-a efectuat o vizită în teren.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În data de 28 septembrie 2022 și investitorul Prime Kapital a trimis un mail, iar procedurile s-au reluat și cu această companie.

După o perioadă de așteptare și având în vedere că nu au mai existat alte intenții, Oil Terminal susține că în data de 2 noiembrie 2022 a transmis către Iulius Real Estate și Prime Kapital o adresă prin care se solicita depunerea unei propuneri scrise pentru a fi transmisă acționarilor.

Până la data limită, a depus scrisoare de intenție doar Iulius Real Estate.

În documentele transmise se precizează că toate cheltuielile vor fi suportate de către investitor. Valoarea estimată a investiției Iulius Real Estate este de 815 milioane euro.

Însă după termenul limită acordat, și Prime Kapital a transmis propunere scrisă de constituire a unui parteneriat, dar compania a cerut Oil Terminal să se ocupe de ecologizarea terenului, pentru care compania de stat susține că nu are fonduri, deși a raportat anul trecut un profit net de 11,604 milioane lei, dublu comparativ cu cel din anul anterior, de 5,753 milioane de lei. „Având în vedere că societatea este permanent interesată de identificarea unor potențiali parteneri, Consiliul de Administrație a analizat și această propunere și a constatat că se solicită societății să îndeplinească pe costul său toate obligațiile impuse de autorități în vederea ecologizării terenului și abia ulterior predat partenerului. Această ofertă a rămas în așteptare, Oil Terminal neavând în acest moment disponibile astfel de fonduri”, arată compania.

Astfel, în ședința acționarilor de joi, 2 martie 2023, acționarii Oil Terminal au aprobat demararea negocierilor cu Iulius Real Estate în vederea obținerii de la acesta a unei oferte ferme. Aceasta va fi supusă ulterior unei alte ședințe AGA pentru a fi analizată din punct de vedere juridico-tehnico-economic și, ulterior, în situația aprobării, se va constitui parteneriatul.

„Până în prezent nu s-a mai arătat nimeni interesat, dar, dacă ulterior vor apărea propuneri, societatea le va analiza iar pe cele considerate avantajoase pentru societate le va transmite spre analiză acționarilor”, mai arată Oil Terminal.

Oil Terminal este societate comercială cu capital majoritar de stat, înscrisă la cota bursei, categoria I, la data de 30 ianuarie 1998.

Compania este situată în Portul Constanţa şi este cel mai mare terminal pentru import/export ţiţei, produse petroliere şi petrochimice la nivel naţional. Principalele servicii realizate sunt: primirea, depozitarea, condiţionarea şi expedierea ţiţeiului, păcurii, produselor petroliere, petrochimice şi chimice lichide pentru import, export şi tranzit; efectuarea de încercări fizico-chimice, pentru produsele derulate; efectuarea de încercări fizico-chimice pentru terţi, în laboratoarele proprii; efectuarea de reparaţii şi întreţineri pentru instalaţiile şi utilajele aflate în dotare.

Reamintim că au existat discuții despre un proiect-mamut de investiții similar pe terenurile Romexpo, între grupul Iulius și Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR).

Camera de Comerț și Industrie a României a vrut să construiască la Romexpo un complex uriaș, cu 14 turnuri (ajungând până la 42 de etaje). Proiectul ar fi putut fi ridicat pe un teren care aparține statului (prin Regia Autonomă a Patrimoniului de Stat) și e concesionat Camerei de Comerț.

Construcția acestui mega proiect imobiliar se dorea prin realizarea unui parteneriat cu grupul Iulius, controlat de omul de afaceri ieșean, Iulian Dascălu. Practic, prin acest parteneriat, CCIR a cerut folosința gratuită a terenului de la Romexpo pe care Grupul Iulius va putea dezvolta un mega proiect imobiliar, iar o parte din bani ar fi urmat să ajungă și în contul CCIR, bani plătiți de firmele care puteau închiria un spațiu în presupusul proiect. (Detalii, AICI)

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Omu’ asta nu se lasa pana nu capuseaza statul. Si totul pe imprumut…cred ca se arunca rau si va iesi falimentat. Si odata cu el si toti furnizorii lui. Veti vedea ca am dreptate…

    • Normal ca pe imprumut, cine sta pe sute de milioane euro cash sa-i investeasca in astfel de proiecte? Macar face niste proiecte speciale ( vezi Palas Iasi) nu niste pereti de hale si parcari betonate cum fac ceilalti jucatori din piata asta..

      Sta de zeci de ani terenul ala la Romexpo aproape parasit si cand vine cineva cu un proiect spectaculos nu-l dam, ca e capusat statul..

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.