Bugetul orașului Brașov se ridică în acest an la 1,255 miliarde lei și va merge jumătate către funcționare, iar jumătate către dezvoltare, prin investiții, precum Trenul Metropolitan, transport în comun „verde”, piste de biciclete, parcări și spații verzi. Mai mult de o treime din bani sunt fonduri europene.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„În afară de continuarea proiectelor vechi, ce se aflau în diferite stadii de implementare, anul acesta reprezintă și un început în implementarea viziunii noii administrații.  Prioritățile mele sunt, pe lângă creșterea calității serviciilor publice din capitolele de bază, tranziția orașului nostru spre Capitala Verde a României, creșterea calității educației și a serviciilor din zona socială și a sănătății”, afirmă primarul orașului Allen Coliban.

Bugetul total al Brașovului în 2021 este de 1.255.486.990 lei, din care 49,6%, adică 623 milioane lei, este destinat dezvoltării, în creștere față de anul trecut, când suma alocată er ade numai 499 milioane lei. Anul trecut cea mai mare felie din buget a mers pe funcționare, adică 668 milioane lei, însă în 2021 suma scade la 632 milioane lei (50,4% din buget).

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Mai mult de o treime (35,9%) din bugetul Brașovului este compus din fonduri europene, bugetul local contribuind cu 43,5%, iar o completare de 20,6% venind de la bugetul de stat. Veniturile din fondurile europene cresc cu 74% față de anul precedent (290 milioane lei versus 166 milioane lei).

În ceea ce privește principalele cheltuieli, un sfert (26%) sunt pentru investiții, iar un alt sfert pentru bunuri și servicii, cheltuielile de personal ridicându-se la numai 13%.

Cele mai importante proiecte

Domeniile prioritare ale bugetului Brașovului sunt: Tranziție verde, Educație  și Sănătate și grijă pentru toți, 48% din buget fiind dedicat acestor trei domenii.

Transport în comun eficient – 288 milioane

  • Achiziție autobuze și troleibuze electrice și hibrid
  • Benzi dedicate transportului în comun
  • Garaj RATBv
  • Terminal RATBV Gara Brașov
  • Extindere e-ticketing RATBv

Trenul Metropolitan – 500 milioane

  • Documentație pentru dezvoltarea transportului feroviar în jurul Brașovului (0.15 mil.)
  • *Finanțare prin PNRR

Brașovul pe două roți – 13 milioane

  • 10 km de piste de biciclete (traseele 1-2) și 3 centre de bike-sharing
  • 60 de rasteluri de biciclete în școli și la instituțiile primăriei
  • Asistență tehnică nerambursabilă „Calea Verde”

Parcări și infrastructură autovehicule electrice – 22 milioane

  • Parcare park & ride Bartolomeu
  • 15 stații încărcare autovehicule electrice
  • Parcare subterană Centrul Civic (Studiu Fezabilitate și Proiect Tehnic)
  • Parcare subterană și pasaje pietonale zona Gara Brașov

Spații verzi – 18 milioane

  • Studii de oportunitate și realizarea de spații verzi noi în cartiere
  • Întreținere parcuri și spații verzi
  • Reconversie Rulmentul: regenerare urbană
  • Consultanță PUG/PUZ zone verzi
  • Registrul zonelor verzi
  • Ansambluri, locuri de joacă, zone de agrement

Infrastructură de învățământ – 99,3 milioane

Echipamente TIC – 27 milioane

  • Program de dotare a școlilor cu echipamente TIC (cofinanțare din bugetul local: 0.2 mil. lei)

Transport școlar  – 16,5 milioane

  • Linii de transport dedicate elevilor

Spitalul Regional – 3 miliarde

  • Documentații tehnice (0.67 mil.)
  • Finanțare nerambursabilă (PNRR / POS)

Centre de asistență socială – 46 milioane

  • Cheltuieli funcționare: Centrul de asistență socială pentru persoane vârstnice
  • Centrul de zi Astra pentru familie si copii
  • Centrul pentru victimele violenței în familie
  • Centrul Sf. Nicolae
  • Cantină Ajutor Social
  • Asistență socială în caz de invaliditate

Creșe – 31,3 milioane

  • Funcționare creșe
  • Construcție creșă Tractoru Coresi
  • Mansardare creșa nr. 11
  • Finalizare creșă Apollo
  • Documentații tehnice creșă Bartolomeu Avantgarden

Spitalul nou de infecțioase și pneumoftiziologie – 0,5 mil.

  • Documentații tehnice

Asfaltări și iluminat public – 84 milioane

  • Asfaltări, semnalizare rutieră, elemente de siguranță, semaforizare
  • Iluminat public și electrificare
  • Extindere și eficientizare energetică sistem iluminat public

Lucrări și reabilitări – 36 milioane

  • Consolidare parcare strada Molidului, pasaj Fartec, strada Narciselor si strada Cucului
  • Fațade imobile blocuri nefamiliști
  • Pietonal magazin Star – Colegiul Unirea – Modarom
  • Pietonal Valea Cetății
  • Banca Săsească
  • Cinematograful Popular

Corona Brașov – 18,2 milioane

  • Finanțare secții juniori și seniori

Baze sportive noi – 11,8 milioane

  • Finalizare sală sport strada Carpaților
  • Co-finanțare Sala Polivalentă
  • Modernizare complex sportiv stadion Carpați
  • Stadionul Municipal (documentație tehnică Studiu Fezabilitate)

Administrare Poiana Brașov – 25,6 milioane

  • Domeniul schiabil
  • Centrul de Agrement din Poiana Brașov
  • Serviciul Salvamont
  • Centrul de informare turistică
  • Parcarea Poiana Mică

Poiana all-season – 6,5 milioane

  • Sanie de vară (documentație tehnică)
  • Modernizare domeniu schiabil (documentație tehnică)
  • Trasee mountain bike
  • Iluminat pârtiile Lupului și Drumul Albastru