Bugetul Iașului, respins pentru a doua oară în acest an. Capitala Moldovei, blocată

iasi palatul culturii Foto: Palatul Culturii din Iași (Unsplash / Adi Coco)

Bugetul municipiului Iași pe anul 2021 a fost din nou respins în plenul Consiliului Local, în condițiile în care USRPLUS s-a abținut la vot, PSD a părăsit sala, iar singurele voturi în favoarea proiectului au venit din partea PNL și PMP, voturi insuficiente pentru aprobare. Proiectul avea nevoie de 14 voturi, dar au fost înregistrate doar 13 în favoarea bugetului.

Consilierii locali au dezbătut proiectul de buget timp de aproape cinci ore. Anterior, la ședința de la sfârșitul lunii aprilie, când, de asemenea, bugetul a fost respins, reuniunea a durat circa opt ore.

„Începând cu data de 28 aprilie, nu s-a mai putut face niciun transfer dinspre bugetul statului. Consecința directă este următoarea: toate salariile la profesorii din învățământul preuniversitar privat sunt blocate în acest moment. Sunt blocate toate salariile pentru cei aproximativ 5.000 de lucrători care lucrează în sectorul public (…) și, sigur, celelalte resurse pentru furnizarea utilităților bunei funcționări a întregului oraș”, a declarat primarul Mihai Chirica, cu puțin timp înainte de vot.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Încă de la debutul ședinței, edilul-șef al Iașiului declara că are „dubii” cu privire la aprobarea proiectului de buget, în condițiile în care consilieri PSD și ai USRPLUS au sugerat în discuțiile preliminare că se vor abține de la vot.

O nouă ședință a plenului va avea loc miercuri.

Față de varianta inițială a proiectului, respins într-o ședință de la sfârșitul lunii aprilie, în actualul buget au fost incluse câteva zeci de amendamente propuse anterior, iar cele mai multe au fost înaintate de către USRPLUS și PSD.

Astfel, cheltuielile de investiții au crescut cu circa 5 milioane lei, până la suma de 580 milioane lei. În același timp, alte amendamente aveau deja un corespondent în proiectul de buget propus de către executiv, conform primarului Mihai Chirica.

În ședința de luni, PNL și PSD au avut fiecare câte un amendament, iar ambele au fost aprobate în unanimitate. Ulterior, au fost supuse dezbaterii circa 40 de amendamente ale USRPLUS: unele au fost aprobate, altele respinse.

Liberalii au precizat că au susținut acele amendamente de la PSD și USRPLUS care au avut o „bază de legalitate”. În schimb, USRPLUS spun că propunerile lor de proiecte importante nu au fost acceptate.

Anterior ședinței, USRPLUS a invocat mai multe condiții pentru o alianță cu PNL, inclusiv în contextul aprobării proiectului de buget: organizarea de concursuri transparente pentru trei funcții importante din Primărie (city manager, arhitect șef și director de digitalizare), adoptarea mai multor măsuri de transparentizare a activității instituției și realizarea mai multor controale la Primărie (audit financiar, audit de personal).

În schimb, primarul Chirica spune că aceste condiții sunt îndeplinite: concursul pentru arhitect șef a fost organizat (postul este acum suspendat), pentru director de digitalizare este publicat, iar cel pentru city manager este în sarcina primarului. De asemenea, cu referire la măsurile de transparentizare, primarul a spus că acestea nu au fost definite în mod clar de USRPLUS, în timp ce auditul financiar îl face Curtea de Conturi, iar misiunea de audit legată de resurse umane ar fi, de asemenea, prevăzută în proiect. Aceste condiții nu au avut o legătură directă cu aprobarea bugetului, dar liderii USRPLUS spun că ele constituie un „fundament pentru discuții serioase despre buget”.

Lipsa unei majorități în CL a determinat ca Primăria Iași să funcționeze până acum fără viceprimari, deși de la alegerile locale au trecut circa 7 luni. O alianță PNL-PSD nu este agreată de liderii centrali ai PNL, iar una PNL-USRPLUS nu este susținută, decât condiționat, de liderii locali ai USRPLUS.

De cealaltă parte, liderii PSD spun că bugetul trebuie asumat de „o majoritate transparentă” care să asigure, ulterior, și implementarea. Social-democrații spun că bugetul va fi aprobat în momentul în care cel puțin două dintre cele trei partide principale din Consiliul Local își vor asuma formarea unei majorități.

Amintim că, la Iași, din plenul CL fac parte 11 consilieri ai PNL, 9 ai USRPLUS, 5 ai PSD și 2 ai PMP. O majoritate care să aprobe bugetul trebuie formată din 14 consilieri, dar PNL și PMP au doar 13 voturi. Astfel, pentru ca bugetul să fie adoptat trebuie să existe un aviz favorabil și din partea a cel puțin un consilier de la PSD sau USRPLUS.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: