Bulgaria promite că va termina într-o săptămână conexiunea de gaze cu Grecia. Gazul azer ar putea începe să curgă de la 1 octombrie

Grecia interconector Captură video/ Sursa: primeminister.gr

Între 10 și 15 septembrie, construcția conexiunii de gaze cu Grecia este de așteptat să fie în sfârșit finalizată, a promis compania de construcții AVAX, în fața ministrului dezvoltării regionale de la Sofia, Ivan Șișkov, scrie 24Chasa, potrivit Rador. Ministrul a efectuat o nouă inspecție la interconector și a emis un ordin de repartizare a etapelor de finalizare a proiectului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Asfaltarea drumului și protecția împotriva incendiilor la stația de comprimare de lângă Stara Zagora ar urma să fie gata până la sfârșitul săptămânii. Asta ar face posibil ca actul 15 pentru gazoduct să fie emis săptămâna viitoare, iar pentru actul 16 mai trebuie depuse documente. Până săptămâna viitoare, va fi pregătită integral documentația și prima parte a proiectului, pentru a se asigura gaz pentru țară, a declarat ministrul Șișkov. El a explicat că racordul de gaze depinde de constructor, iar toți miniștrii care au făcut parte din punerea în exploatare a acestuia au lucrat intens. Șișkov a asigurat că este în contact permanent cu constructorii, proiectanții și supraveghetorii. Documentele sunt urmărite zilnic și se primesc fotografii, pentru a finaliza interconectorul cât mai curând posibil.

Se așteaptă ca prefecții de Stara Zagora, Haskovo și Kârdjali să ofere poziții pozitive din partea tuturor primarilor municipalităților prin care trece conducta din Grecia – documentele sunt necesare pentru punerea în funcțiune a gazoductului. Și ICGB, firma care coordonează construcția interconexiunii, a asigurat că totul este în regulă, pentru ca Bulgaria să poată începe să primească gaz azer prin această conexiune de la 1 octombrie.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Între timp, ministrul interimar al economiei, Nikola Stoianov, a discutat cu colegul său din Azerbaidjan, Mikayil Jabbarov, posibilitatea ca Bulgaria să dea energie electrică la schimb pentru a primi gaz. Bulgaria este unul dintre marii producători de energie electrică din regiune, în timp ce majoritatea centralelor electrice din Azerbaidjan funcționează în întregime pe gaz. În cazul în care Bulgaria poate garanta cantități suficiente de energie electrică, Azerbaidjan s-ar putea angaja să redirecționeze volumul de gaz eliberat către Bulgaria.

În timpul vizitei sale, Stoianov s-a întâlnit și cu ministrul energiei, Parviz Shahbazov, și a vorbit de interesul Bulgariei de a crește livrările chiar și după finalizarea Coridorului de Sud de Gaze. „Suntem conștienți că aprovizionarea suplimentară prin intermediul acestuia va fi posibilă cel mai devreme în 2025, dar țara noastră trebuie să pună acum bazele unei diversificări reale”, a subliniat Stoianov. Shahbazov s-a angajat că Bulgaria va fi printre partenerii prioritari.

Vor fi studiate și posibilitățile de reluare a liniei aeriene directe între Baku și Sofia. Aprofundarea parteneriatului și schimbul de experiență în acest domeniu a fost discutat cu ministrul azer al apărării, Madat Guliyev. Principalul subiect de discuție a fost sectorul de apărare, blocat al Bulgariei până la începutul lunii august. Guliyev a subliniat că au fost primite zeci de plângeri de la companiile lor care achiziționează componente sau materiale din Bulgaria și ale căror activități au fost foarte îngreunate din cauza acțiunilor ministrului anterior.