Bulgaria şi România au primit în 2023 cele mai multe fonduri de la FEI

euro-bani-cash-pexels Foto: Pexels.com

România și Bulgaria sunt țările care au primit cele mai multe fonduri de la Fondul European de Investiții (FEI) sub forma unor diverse instrumente financiare, scrie Mediapool, conform Rador Radio România.

Angajamentele pe care FEI şi le-a asumat cu privire la garanțiile de credit, capitalul de risc și investițiile de capital privat în regiunile de coeziune în 2023 se ridică la 6,8 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 49% din suma totală a angajamentelor FEI în UE. Principalele cinci țări beneficiare sunt România, Bulgaria, Polonia, Franța și Italia, a anunțat Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI), care include şi Fondul. BEI şi-a publicat cel de-al treilea raport anual „Activitățile Grupului BEI în regiunile de coeziune în UE”.

Grupul BEI a alocat 36,2 miliarde de euro în 2023 pentru proiecte în zonele mai puțin dezvoltate ale UE, numite „regiuni de coeziune”. Aceasta reprezintă aproape jumătate (47%) din împrumuturile și investițiile Grupului BEI în UE în ultimul an. În 2023, doar creditele BEI pentru politica de coeziune se ridică la 29,8 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 45,1% din pasivele planificate ale UE, astfel banca a depășit ținta stabilită de 42%.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Creditele de la BEI pentru coeziune au atins în 2023 cel mai înalt nivel din istoria de 65 de ani a băncii, cu o preponderență semnificativă a finanțării pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) și pentru societăţi cu capitalizare medie, a arătat instituția. Sprijinul pentru acțiuni în domeniul climei și durabilitatea mediului a atins 60% din totalul obligaţiilor pentru regiunile de coeziune. Anul trecut, primele cinci țări beneficiare au fost Franța, Spania, Polonia, Italia și Grecia.

„Coeziunea socială și teritorială reprezintă o parte esențială a misiunii Grupului BEI și este printre principalele noastre priorități strategice”, a declarat președintele grupului, Nadia Calvino.

Proiectele semnate de BEI în 2023 este de așteptat să ofere:

– accesul a peste cinci milioane de oameni la o îngrijire medicală mai bună;

– furnizarea de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru peste şase milioane de gospodării;

– acces la serviciile 5G pentru peste şase milioane de noi abonați;

– locuri de muncă directe și indirecte semnificative.

Angajamentele asumate de Fondul European de Investiții (FEI) în ceea ce privește garanțiile de credit, capitalul de risc și participarea capitalului privat la investiții în regiunile de convergență în 2023 se ridică la 6,8 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 49% din valoarea totală a angajamentelor FEI în UE. Principalele cinci țări beneficiare sunt România, Bulgaria, Polonia, Franța și Italia.

„Atingerea competitivității și a convergenței în UE este esențială pentru construirea unui viitor incluziv, dar și a unei Uniuni Europene mai puternice pe scena mondială”, a declarat șeful executivului FEI, Marjut Falkstead. „În 2023, am oferit un sprijin pe scară largă întreprinderilor mici din multe regiuni în curs de dezvoltare din Europa, depășind cu mult obiectivele noastre și, de asemenea, având o contribuție semnificativă la construirea ecosistemelor financiare locale”, a adăugat ea.

În linii mari, UE împarte regiunile în trei grupe în funcție de dezvoltarea lor economică: mai puțin dezvoltate, în tranziție și mai dezvoltate. Împrumuturile acordate de BEI pentru regiunile mai puțin dezvoltate se ridică la 17,2 miliarde de euro, adică 26% din valoarea totală din UE și peste nivelul de referință de înaltă performanță al băncii de 21%.

Toate țările din UE (cu excepția Luxemburgului) au regiuni de convergență, inclusiv regiuni în tranziție, iar investițiile direcționate în aceste regiuni sunt esențiale pentru realizarea potențialului lor. În ciuda progreselor semnificative în convergența UE la nivel național, rezultatele pe regiuni în cadrul țărilor sunt diferite. Sprijinul pentru politica de coeziune se numără printre primele opt priorități ale Grupului BEI, conform Foii de parcurs strategice 2024-2027, care a fost adoptată în unanimitate în iunie de acționarii departamentului de finanțare al UE.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: