Sursa foto: comsip.fr
Ministerul Energiei anunță, marți, că România a semnat un memorandum cu Georgia, Azerbaidjan și Ungaria, prin care cele patru țări vor construi un „pod energetic” prin Marea Neagră. Compania românească desemnată să intre în joint venture-ul creat de cele patru țări este operatorul rețelei de transport a energiei electrice Transelectrica. Amintim că despre proiectul cablului submarin se discută de câteva zeci de ani, dar el nu a fost niciodată implementat și, de asemenea, prezintă unele probleme.
„Construim un pod energetic între țărmurile Mării Negre, 1.200 km, sub Marea Neagră, care conectează practic doi poli energetici – Marea Caspică și Marea Neagră și, dincolo de asta, către Europa Centrală, dar și către Balcani și bineînteles către Republica Moldova, care pentru România este un partener foarte, foarte important”, a transmis marți ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Marți a avut loc reuniunea ministerială organizate în baza „Acordului între guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României și Ungariei privind parteneriatul strategic în domeniul dezvoltării și transportului energiei verzi”. Acest acord a fost semnat în luna decembrie.
Potrivit ministerului Energiei, astăzi, la București, a avut loc semnarea unui Memorandum de Întelegere prin care cele patru state s-au angajat să creeze acest joint venture, o companie care va fi reprezentată de către o companie din fiecare stat membru al acestui Parteneriat. Din partea României, în baza unui Memorandum de Guvern, a fost desemnată compania Transelectrica.
„De acum, încep negocierile între cele patru companii pentru a merge înainte cu studiul de fezabilitate și cu implementarea acestui proiect important. Am spus astăzi că este un moment istoric, pentru că, pe de o parte vorbim despre tranziție verde și nu există tranziție verde fără transport, transportul de energie electrică pe noi ne ajută și pentru a duce curentul electric din capacitatea de supraproducție din Dobrogea către Vestul țării, unde noi deja avem această provocare, pe de altă parte oportunități de inovare, de sprijinire a tranziției verzi de către toate statele prezente, de diversificare a surselor de energie, de creșterea gradului de siguranță a furnizării de energie electrică și, nu în ultimul rând, este un proiect pentru noile generații. Asta vorbeam mai devreme și cu omologii mei, acest proiect nu se va face de azi pe mâine, este un proiect impresionant și grandios care se va face pentru generațiile următoare și noi suntem aici pentru a planta o sămânță, pentru un pom la umbra căruia se vor odihni copiii și nepoții noștri”, a afirmat ministrul Sebastian Burduja.
Problemele inițiativei
„De la începutul războiului Rusiei am decis să întoarcem spatele combustibililor fosili rusești și să diversificăm spre parteneri energetici de încredere.”
Această declarație a fost făcută de Ursula von der Leyen în decembrie, la semnarea unui acord pentru construcția unui nou cablu submarin prin Marea Neagră, unul care ar permite chipurile ca Georgia și Azerbaidjanul să aprovizioneze piețele română și ungară cu energie verde.
În ciuda tonului ferm și sfidător al președintei europene [sic!], experții afirmă că toată fanfaronada care a acompaniat proiectul așa-numitului Cablu din Marea Neagră disimulează problemele enorme din jurul inițiativei. Cele mai importante dintre acestea sunt costurile ridicate în raport cu beneficiile și fezabilitatea reală a obiectivelor de mediu proclamate.
„UE a fost stupidă să creadă că aceasta e o idee bună”, a declarat Andras Perger, activist pe probleme de climă și energie la Greenpeace Ungaria. „Se vorbește prea mult despre el, un proiect incert care, din punctul meu de vedere, nu pare viabil sub nici o formă.”
În acest moment peste 90% din energia azeră e produsă din surse non-regenerabile, dat fiind că fermele eoliene din Marea Caspică care ar trebui să alimenteze viitorul cablu submarin nu există, cel puțin deocamdată, în realitate. S-a vorbit și despre posibilitatea de a se folosi potențialul de hidroenergie al Georgiei, însă ecologiștii georgieni avertizează că capacitatea de producție a țării este în realitate mult mai mică decât a fost raportată.
„Nu avem nici un fel de mijloc de a aproviziona țările UE. Serios, ar fi bine să fim capabili să ne satisfacem necesarul propriu”, a declarat Dato Cipașvili, analist la Green Alternative, un ONG georgian. „Potențialul va fi în dubiu și pe viitor, din cauza schimbării climei, întrucât râurile noastre provin din ghețari, iar ghețarii noștri se micșorează.”
Chiar și dacă am lăsa deoparte efortul necesar construcției surselor de generare, studiile existente arată că însăși construcția cablului s-ar ridica probabil la 2-3 miliarde de euro – pentru un volum de electricitate care amenință să fie considerabil mai mic decât cererea prognozată.
„Ei [semnatarii acordului – n.a.] afirmă că va fi o linie cu o capacitate de 3 GW, dar surse internaționale afirmă că va fi doar 1 GW”, explică Perger. „E de fapt o nimica toată, dintr-o perspectivă europeană.”
Marian Mandru, alt activist Greenpeace, afirmă că există mai mult potențial pentru ameliorarea sustenabilității la nivel local, în Ungaria și România, atât prin îmbunătățirea eficienței energetice cât și prin investiția în surse regenerabile interne. „Sunt convins că dacă acești bani ar fi folosiți la investiții mai bune – și în special la mai multe investiții locale -, ar fi cheltuiți mult mai eficient”, a declarat el.
Alți critici ai inițiativei se concentrează pe un aparent element de ipocrizie asociat obiectivului UE de a-și reduce dependența energetică de Rusia, argumentând că inițiativa nu presupune altceva decât simpla substituire a unei dictaturi care violează drepturile omului și poartă un război ilegal cu o alta asemenea.
Azerbaidjan e denunțat de multă vreme pe plan internațional pentru ostilitatea față de dizidenți, pentru restricții dure asupra libertății presei, pentru cutuma încarcerării opozanților statului și pentru raportarea repetată a utilizării torturii asupra deținuților.
„Președintele deține o putere absolută, necontrolată, luând toate deciziile”, explică Giorgi Gogia, director asociat al departamentului pentru Europa și Asia Centrală al Human Rights Watch. „E o situație în care opozanții sunt adesea vizați de acuzații penale și administrative fabricate, și în care societatea civilă și presa se zbat să supraviețuiască.”
Un exemplu e cazul activistului Bakhtiyar Hajiyev, răpit în aprilie 2022 de indivizi mascați și dus într-un loc necunoscut după ce îl criticase pe ministrul azer de interne. Acolo a fost legat la ochi, bătut și amenințat cu moartea. Sau politicianul din opoziție Tofiq Yagublu, care în ianuarie 2022 a suferit mai multe răni în timp ce se afla în custodia poliției. Parchetul a refuzat ulterior să cerceteze cazul, motivând că rănile ar fi fost „auto-provocate”.
Experții afirmă că, pe măsură ce relațiile UE-Azerbaidjan s-au îmbunătățit pe fondul războiului din Ucraina, s-a ratat ocazia de a se combate astfel de abuzuri comise de regimul Aliyev din cauza absenței voinței politice de se utiliza pârghia intereselor azere cu privire la piețele europene. „Strângerea legăturilor ar trebui să fie condiționată categoric de ameliorarea [situației] drepturilor din țară”, a declarat Gogia. „Din nefericire, în acest moment pur și simplu nu vedem acest lucru.”
Apoi mai e și chestiunea vechiului război al Azerbaidjanului cu Armenia vecină având drept miză Nagorno-Karabah, o regiune azeră separatistă cu populație predominant armeană, care în ultimii ani a fost scena unor ciocniri violente, letale, între cele două părți.
Conform lui Richard Giragosian, director al Regional Studies Centre din Armenia, aparenta reticență a UE de a include problema conflictului în orice fel de acord energetic „tinde să confirme victoria Azerbaidjanului autoritar asupra democrației defectuoase a Armeniei”.
În orice caz, orice perspectivă reală de succes a cablului din Marea Neagră depinde de concluziile unui studiu de fezabilitate care ar trebui să fie gata la începutul lui 2024. CESI, compania italiană angajată să întocmească studiul, a refuzat să acorde un interviu pentru acest articol.
Totuși, per total, există opinia că e foarte posibil ca inițiativa să fi deservit în definitiv un scop real mai important: un mesaj politic convenabil, iar nu o alternativă viabilă autentică la dependența energetică de Rusia.
„Anul trecut a existat o anumită disperare de a se demonstra ce opțiuni ar putea avea Europa”, a declarat Mandru. „Personal, mă îndoiesc că se va întâmpla. Ei vor probabil doar să transmită un mesaj: cum că, cumva, ne vom descurca.”