Germania și Norvegia au inaugurat joi un cablu submarin care conectează rețelele electrice ale celor două țări, cu scopul declarat de a promova energia verde și de a organiza tranziția energetică la scară europeană, scrie Le Figaro.
Marea Nordului separă comuna germană Wilster de localitatea Tonstad din sudul Norvegiei. Cele două localități sunt acum legate de Nordlink, unul dintre cele mai lungi cabluri electrice submarine din lume.
Cu o lungime de 623 de kilometri, dintre care 516 sub mare, cablul a intrat în funcțiune în aprilie și a fost inaugurat joi, online, în prezența cancelarului Angela Merkel și a premierului norvegian Erna Solberg.
Energia regenerabilă a reprezentat pentru prima oară jumătate din producția de electricitate în Germania în 2020, față de 25% în urmă cu mai puțin de zece ani, potrivit institutului de cercetare Fraunhofer. Dar țara este încă departe de obiectivul de neutraliate climatică stabilit pentru 2045. Economia sa, mare consumatoare de energie, va trebui să facă față închiderii ultimelor centrale nucleare ale țării în 2022 și renunțarea la carbon până în 2038.
Denumit „cablul verde”, Nordlink permite schimbarea energiei eoliene sau solare produse în Germania cu hidroenergia produsă în Norvegia. Acest procedeu permite compensarea fluctuațiilor de ofertă în energii regenerabile care depind de vânt, de soare sau de ploi, fără a recurge la energii fosile sau nucleare. Intermitența acestor resurse este una dintre principalele dificultăți pentru operatori.
Conexiunea dintre Norvegia și Germania contribuie la securizarea aprovizionarii: atunci când vântul nu este suficient de puternic iar razele soarelului sunt slabe, energia electrică provenită de la hidrocentralele norvegiene poate fi adusă spre centralele de conversie instalate în Wilster, în Schleswig-Holstein. NordLink funcționează în dublu sens, servind drept supapă pentru energia eoliană germană transportată în Norvegia pentru a fi folosită sau stocată. În prezent, sute de eoliene trebuie oprite în mod regulat atunci când oferta de energie verde este superioară cererii.