Cancelarul german Olaf Scholz a anunțat luni că vor exista contramăsuri europene în cazul în care SUA ar impune taxe suplimentare pentru mărfurile exportate din Uniunea Europeană, în timp ce președintele francez Emmanuel Macron a afirmat că, dacă Europa este atacată în interesele sale comerciale, atunci va trebui să se facă respectată și să reacționeze, relatează dpa, AFP și Reuters, citate de Agerpres.
“Ca zonă economică puternică, putem organiza singuri lucrurile și, de asemenea, putem reacționa cu politicile vamale”, a spus Scholz la sosirea la un summit informal al UE la Bruxelles pe tema apărării.
“Trebuie să facem și vom face acest lucru, dar perspectiva și scopul ar trebui să fie de așa fel încât să conducă la cooperare”, a adăugat el.
“Este clar că o condiție prealabilă pentru înțelegere este să-ți cunoști forța. Europa poate acționa”, a mai spus Scholz.
Președintele american Donald Trump a anunțat taxe vamale punitive pentru mărfurile din China, Canada și Mexic și a amenințat Uniunea Europeană cu măsuri similare din cauza excedentului comercial pe care țările UE îl au cu SUA.
Scholz a subliniat că ambele părți beneficiază de schimbul de bunuri și servicii.
‘Dacă politica vamală ar îngreuna acum acest lucru, ar fi rău pentru SUA și ar fi rău pentru Europa’, a atras el atenția.
La rândul său, președintele francez Emmanuel Macron a declarat, înaintea summitului, că Europa va trebui să se facă respectată, dacă va fi atacată în interesele sale comerciale.
“Dacă am fi atacați pe probleme comerciale, Europa, ca putere care contează, va trebui să se facă respectată și, prin urmare, să reacționeze”, a subliniat el.
Macron a adăugat că declarațiile recente venite din Statele Unite împing Europa să fie mai puternică și mai unită.
‘Pe cât de mult (pandemia de) coronavirus și agresiunea rusă din Ucraina au fost un semnal de alarmă pentru Europa, pe atât ceea ce se întâmplă cu opțiunile și declarațiile noii administrații a președintelui Donald Trump împinge UE să fie mai unită și mai activă, pentru a răspunde problemelor de securitate colectivă’, a declarat Macron