Cătălin Drulă: Prostie sau hoție la Metrorex și Ministerul Transporturilor? Compania de transport nu a fost inclusă în ordonanța de urgență privind plafonarea prețurilor la energie

Foto: Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor. Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Liderul USR, Cătălin Drulă, afirmă că este vorba de „prostie sau hoție” la Metrorex și Ministerul Transporturilor, după ce compania nu a fost inclusă în ordonanța de urgență privind plafonarea prețurilor la energie.

Declarațiile sale vin după ce chiar liderul PSD Marcel Ciolacu a recunoscut că ordonanța de urgență de modificare a schemei de plafonare va fi corectată, deoarece are câteva scăpări majore, de exemplu ea exceptând bisericile și serviciile publice, inclusiv compania Metrorex, care ar trebui să suporte creșteri uriașe ale prețurilor la energie.

Drulă susține, într-o postare pe Facebook, că atunci când a plecat de la Ministerul Transporturilor a lăsat „un contract foarte bun cu Hidroelectrica, semnat pe perioada iulie 2021-ianuarie 2022, la aproximativ 400 lei/MWh (în medie)”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Pentru că noul contract a fost încheiat abia în februarie, acesta a fost la tariful de 1500 lei/MWh.

„Partea incredibilă abia acum urmează. Din aprilie ar fi trebuit să beneficieze de plafonarea la 1000 lei/MWh introdusă prin OUG, dar au comunicat furnizorului că Metrorex este companie exceptată de la plafonare (nu era!). După câteva luni în care au plătit degeaba 8 milioane lei în plus pe lună, prin vară au revenit către furnizor cu rugămintea să le recalculeze facturile la tariful plafonat pentru că ei și-au dat seama că trebuiau să beneficieze de aceasta. Bineînțeles că banii dați în plus înapoi de la furnizor nu i-au mai văzut și întreaga situație are un aspect litigios”, afirmă liderul USR.

Cătălin Drulă menționează că, vineri, Guvernul a dat OUG prin care se scoate plafonarea de la întreprinderile mari, categorie în care e și Metrorex.

„Grindeanu a tăcut mâlc în guvern, unde deciziile se iau prin consens. În septembrie, vor plăti probabil curentul la 3000 lei/MWh, ceea ce înseamnă o factură lunară de 40-50 de milioane de lei. De unde anul trecut plăteau 6 milioane de lei pe lună, în mandatul meu. Bravo, Virgil! Bravo, Grindeanu! Aveți stil. Reușiți eficient să îngropați companiile de stat!”, susține Drulă.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat, marţi, că serviciile publice, bisericile şi Metrorex trebuie să beneficieze de plafonarea şi compensarea preţurilor la energie, fapt pentru care va propune, în Parlament, amendarea ordonanţei aprobată zilele trecute de Guvern.

Postarea lui Cătălin Drulă:

Prostie sau hoție la Metrorex și ministerul Transporturilor? O scurtă istorie despre cum a ajuns Metrorex sub Grindeanu să plătească zeci de milioane de lei degeaba pentru energie electrică.

Anul trecut le-am lăsat un contract foarte bun cu Hidroelectrica, semnat pe perioada iulie 2021-ianuarie 2022, la aproximativ 400 lei/MWh (în medie).

S-au mișcat prost (intenționat?) cu reînnoirea contractului și au reușit să recontracteze abia în februarie 2022 cu 1500 lei/MWh.

Partea incredibilă abia acum urmează. Din aprilie ar fi trebuit să beneficieze de plafonarea la 1000 lei/MWh introdusă prin OUG, dar au comunicat furnizorului că Metrorex este companie exceptată de la plafonare (nu era!).

După câteva luni în care au plătit degeaba 8 milioane lei în plus pe lună, prin vară au revenit către furnizor cu rugămintea să le recalculeze facturile la tariful plafonat pentru că ei și-au dat seama că trebuiau să beneficieze de aceasta.

Bineînțeles că banii dați în plus înapoi de la furnizor nu i-au mai văzut și întreaga situație are un aspect litigios.

În vară nu au mai reușit să contracteze curent de la niciun furnizor, așa că în august Metrorex a ajuns la furnizor de ultimă instanță.

Ca norocul, asta a însemnat că li s-a aplicat pe august plafonarea la 1000 lei/MWh. Dar compensarea de vreo 25 de milioane o are statul de suportat (se adună la acele datorii de 40 de miliarde de lei).

Și vine și lovitura de teatru finală – guvernul a dat OUG vineri prin care se scoate plafonarea de la întreprinderile mari, categorie în care e și Metrorex. Grindeanu a tăcut mâlc în guvern, unde deciziile se iau prin consens.

În septembrie, vor plăti probabil curentul la 3000 lei/MWh, ceea ce înseamnă o factură lunară de 40-50 de milioane de lei. De unde anul trecut plăteau 6 milioane de lei pe lună, în mandatul meu.

Bravo, Virgil! Bravo, Grindeanu! Aveți stil. Reușiți eficient să îngropați companiile de stat!

PS: De situație s-a prins și Ciolacu care a ieșit astăzi să mormăie la adresa lui Virgil Popescu. Dar pe care mâine la vot în parlament, la moțiune, îl va apăra împreună cu tot PSD-ul.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: