România are nevoie de o flexibilizare a contractelor de muncă, după ce supraimpozitarea a dus la scăderea puternică a contractelor part-time, spune Claudia Indreica, psiholog, CEO Psihoselect, cu o expertiză de 23 de ani în servicii de recrutare și profilare candidați, având clienți companii din domeniul producției, IT, servicii, vânzări și distribuție. Potrivit ei, România ar putea să privească către modelul de mini-joburi al Germaniei, care permite studenților și pensionarilor să lucreze cât pot și cât au timp.
Claudia Indreica este de părere că este nevoie de o flexibilizare a legislației, este nevoie de joburi part-time, este nevoie de joburi temporare, este nevoie de tipuri de contracte care să încurajeze munca, în general, pentru că „munca aduce demnitate”.
România are un sistem destul de rigid în ce privește munca, consideră Claudia Indreica. Astfel, avem în momentul actual 1,4 milioane de casnice, avem aproximativ jumate de milion de șomeri și avem 4,4 milioane de pensionari, dintre care o parte ar putea munci. Potrivit ei, mediu de business are nevoie de acești oameni.
„Vreau să pornesc de la premisa esențială că munca oferă demnitate. Deci să vedem munca ca o formă care ne oferă demnitate, ne crește stima de sine, ne face să simțim că suntem valoroși, că aducem un bun societății, că eu, ca proaspătă mamă, pot să-mi fac banii mei, că eu, ca pensionar, la 50 și la 65 de ani, nu înseamnă că nu mai sunt util societății”, afirmă Claudia Indreica.
Ea susține că discuta cu directorul general al unei companii era disperat că 80% din oameni se apropie de pensie în 3 ani și nu există sau nu vede o modalitate prin care să oamenii respectivi să fie dispuși să continue să lucreze.
„Ar trebui să găsim modalități prin care acel om să muncească mai departe, mai ales când vorbim de profesiile acestea precum strungar, frezori, operatori CNC etc., pe care i-ai format și nu poți să îi înlocuiești cu altcineva. Ei ar putea să nu mai lucreze 8 ore, ci doar 4 ore. E nevoie să găsim o modalitate prin care să îi ținem, fără să fie o obligație. Unii pot să zică că vor să iasă la pensie, alții pot să spună că vor să iasă la pensie, dar mai vor să lucreze 4 ore sau alții pot să zică că nu vor să iasă la pensie”, spune Indreica.
Practic avem nevoie de o flexibilizare a legislației, avem nevoie de joburi part-time, avem nevoie de joburi temporare, avem nevoie de tipuri de contracte care să încurajeze munca, afirmă ea.
Modelul de mini-job din Germania
Germania are, de exemplu, mini-joburile, sau „520/538 euro job” , model care a apărut în Danemarca, dă ca exemplu Claudia Indreica.
„Au remarcat că nu mai au oameni și că au nevoie să activeze studenții și pensionarii. Cu o plată a unor taxe minime, dar cu o limită de 43 de ore de muncă pe lună la un calcul de 12 euro/oră, cu acest tip de job și-a permis să activeze studenții și pensionarii care își doresc tip de muncă. Oamenii care au familie nu vor să lucreze în weekend, dar studentul nu are o problemă în weekend. Pensionarul nu are o problemă să vină în weekend. În felul acesta am asigurat activitatea în weekend, de exemplu, sau în ore în care dimineața am pe cineva full-time, dar după amiază nu am și angajez un student care să facă job-ul de la recepție sau într-un call center”, spune ea.
Cu un astfel de job, putem să le dăm ocazia oamenilor să lucreze 3 ore, 4 ore, cât pot ei, să nu renunțe gestionând și facultatea și viața de familie și nevoia de activitate a unui pensionar, explică ea.
Aceasta soluție ar fi utilă și în condițiile în care, în România, supraimpozitarea a tăiat contractele part-time.
„Dacă îi putem unui student în față un contract de 8 ore, îl punem în situația să aleagă între job și facultate. Dar legislația română cere și o diplomă”, spune ea.
„520/538 euro job” sunt de fapt mini-joburi. „Mini-jobberii” reprezintă o proporție foarte mare a populației active din Germania, fie că vorbim de chelneri, menajeri sau dădace.
„Mini-jobberii” sunt angajați care îndeplinesc o mare varietate de sarcini în companii, cluburi, organizații și gospodării private. Potrivit Agenției Federale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în Germania există peste 7,3 milioane de astfel de angajați cu salarii marginale (începând cu 2022). Aceștia pot fi studenți, pensionari sau mini-angajați în gospodării private, dar și angajați care doresc să câștige niște bani în plus cu un loc de muncă cu jumătate de normă în plus față de locul lor de muncă principal.
Minijob-urile sunt așa-numitele locuri de muncă marginale, în cadrul cărora în Germania nu este necesară plata impozitului pe venit sau a contribuțiilor pentru șomaj, a asigurării obligatorii de sănătate și a asistenței medicale.
În prezent, în Germania, celor cu mini-job li se permite să câștige până la 538 de euro în plus pe lună (până la sfârșitul anului 2023 a fost 520 de euro). Aceasta este limita maximă pentru mini-joburi. Dacă un angajat câștigă mai mult, fie lucrază într-un așa-numit „midi-job” cu o scară progresivă, fie într-un loc de muncă normal cu obligații fiscale și de securitate socială complete.
Șansa microcertificărilor
Claudia Indreica consideră că ne aflăm într-0 perioadă în care oamenii nu mai urmează o singură carieră pe tot parcursul vieții, iar din ce în ce mai mulți doresc reconversie profesională. Însă nu prea mulți își permit să urmeze o nouă facultate, timp de cel puțin 3 ani, pentru a face o reconversie, iar un astfel de ciclu este mult prea lung pentru o persoană adultă.
„Să zicem că ai făcut 10 ani o anumită profesie, dar după acești 10 ani ai vrea să faci altceva, pentru că între timp piața s-a mișcat. La vârsta asta, nu poți să mai stai trei ani la o facultate clasică, doar ca să-ți dai seama că-ți place sau nu. Atunci, ai putea să te duci într-un studiu de șase luni care să îți permită să îl faci paralel cu job-ul actual, prin toate formele de interacțiune, și față în față, și online. Cele șase luni îți vor da exact cunoștințele necesare și abilitățile necesare să te reorientezi profesional”, explică Claudia Indreica.
Astfel, pentru universități, o mare șansă sunt microcertificările, care sunt discutate atât de mult în vest, spune ea.
„Cred că universitățile au ignorat importanța cunoștințelor și a competențelor necesare unui adult, și cred că ar trebui să reașezăm puțin lucrurile. Vorbim de studii pe termen scurt pe competențe clare”, explică Indreica.
În contextul acesta, nici universitățile n-ar mai fi dependente doar de segmentul de vârstă 18-25 ani, ci ar putea să se orienteze și către segmentul 25+.