Aspirațiile Turciei nu se limitează doar asupra Damascului. Ținta este acum Ierusalimul. Nu a spus-o doar Devlet Bahçeli. Aceeași amenințare a fost lansată, în fața unei mulțimi în extaz (…), chiar de fiul lui Erdogan, Bilal. În plus, în timp ce regimul Erdogan părea să lanseze focuri de artificii pe cerul Orientului Mijlociu, un alt membru al familiei Erdogan, ginerele președintelui, făcea o mișcare de o mai mare profunzime strategică, și anume compania pe care o controlează – producătorul de drone Baykar – a achiziționat compania italiană Piaggio Aerospace, transmite publicația KATHIMERINI, citată de Rador Radio România.
Baykar, care este condusă de Haluk Bayraktar și îl are în consiliu de administrație și pe ginerele președintelui Turciei, Selçuk Bayraktar, care și proiectează respectivele drone, a depus cea mai mare ofertă pentru achiziționarea companiei Piaggio Aerospace. Compania italiană se confruntă cu mari probleme financiare și a fost vândută în cadrul unei licitații organizate sub controlul statului italian.
„Baykar, unul dintre cei mai mari producători de aeronave fără pilot din lume, va prelua reorganizarea companiei într-o gamă largă de domenii: de la dezvoltarea de noi aeronave, producția de piese de schimb, fabricarea de motoare de nouă generație și chiar producția de piese de schimb pentru F -35”, scrie Uğur Cebeci în ziarul Hurriyet. Ziaristul turc mai susține că „Baykar a devenit acum o companie europeană, după ce a cumpărat compania aeriană italiană Piaggio, cu o vechime de 140 de ani. Compania italiană, care produce și motoare de avioane, va ajuta Baykar să-și acopere nevoile legate de motoare”. Există informații că Ankara ar putea dobândi know-how pentru producția de motoare de a 5-a generație pentru avionul de luptă KAAN.
Piaggio produce avionul privat P180 Avanti, care este caracterizat drept „Ferrariul aerului” și, în același timp, este specializată în fabricarea de motoare, participând și la producția de piese de schimb pentru F-35. Exporturile Baykar în 2024 au ajuns la 2 miliarde de dolari, reușind până în prezent să vândă vehicule aeriene fără pilot, precum Bayraktar TB2 și Akinci, în 35 de țări.
Ziarul turc Milliyet, într-un articol de pe prima pagină, susține că, prin această mișcare, Turcia revine indirect în procesul de coproducere a aeronavelor F-35, deoarece compania italiană participă la programul de producere de piese de schimb pentru acest avion.
În acest climat, președintele Turciei, într-un discurs susținut la centrul de operațiuni cu drone, a declarat că „prin sloganul „armată puternică, Turcie puternică”, acordăm o mare importanță creșterii puterii de descurajare a forțelor armate turce în toate sectoarele. Sistemele de aeronave fără pilot joacă un rol esențial pentru scopul nostru de a face din Turcia un factor de influență globală”.
Entuziasm și pentru rolul Turciei în domeniul gazelor naturale
Între timp, analiștii turci văd o oportunitate pentru creșterea importanței geostrategice a Turciei și în sistarea fluxului de gaze naturale către Europa prin conducta care a transportat gaz rusesc (fost sovietic) prin Ucraina timp de aproape șase decenii. Analiştii atrag atenţia că în momentul de faţă singura cale de curgere a gazului rusesc către Europa este prin conductele Blue Stream şi Turk Stream, care ajung în Turcia prin Marea Neagră.
„Această evoluție va consolida și mai mult poziția alternativă sigură a Turciei. După începerea războiului dintre Rusia și Ucraina, gazele naturale sunt vândute prin Turcia către țări precum Moldova, Bulgaria și Ungaria. Turcia are, de asemenea, potențialul de a exporta mai multe gaze naturale pe piețele europene dacă vor fi crescute capacitățile sale de interconectare cu Grecia și Bulgaria. Va putea vinde gaz transportat din mai multe țări diferite către Europa împreună cu gazul produs în Turcia”, relatează ziarul Hurriyet. Turcia primește gaze naturale din Rusia prin conductele Blue Stream și Turk Stream și din Azerbaidjan și Iran prin TANAP.
Turcia amenință Israelul
În același timp, răsturnarea lui Assad și impunerea islamiștilor lui Al Jolani în Siria, care potrivit lui Donald Trump este susținut de Ankara, au generat de asemenea entuziasm în Turcia. Pe lângă miniștri din guvernul turc care vorbesc despre un acord iminent cu privire la delimitarea zonei economice exclusive între Turcia și Siria, la Ankara se aud și opinii că după „căderea Damascului” urmează „căderea Ierusalimului”.
La 1 ianuarie, fiul lui Erdogan, Bilal Erdogan, la un miting pe care l-a organizat împreună cu fundația sa TURGEV la Istanbul pentru a condamna Israelul pentru ceea ce a făcut în Gaza, a declarat că „promisiunea lui Allah față de cei asupriți se va împlini în Palestina, așa cum s-a întâmplat în Siria. Așa cum Hagia Sofia a fost eliberată din lanțurile sale, iar Moscheea Omeiazilor (din Damasc) a fost eliberată de tirania unui dictator sângeros, tot așa soarele libertății și justiției va răsări în curând și la Moscheea Al-Aqsa (din Ierusalim). De la Istanbul trimitem salutările noastre fraților noștri palestinieni. Îi felicităm pe mujahedinii din Siria din toată inima”.
Cifre
600.000 de refugiați sirieni s-au întors din Turcia în patria lor înainte de răsturnarea lui Assad.
200.000 au plecat de la căderea regimului, potrivit autorităților turce competente pentru migrație.
Numărul sirienilor din Turcia a scăzut la 2,9 milioane de la 3,7 milioane, conform cifrelor oficiale.