Ce mai fac programatorii români: Echipe de la Cluj lucrează la softul care controlează programul trenurilor din Elveția sau au gândit soluțiile pentru “fabrica 4.0” a brandului Arctic

innovation lab Foto: Accenture

“Când trenul din Zurich pleacă din Berna, e supravegheat de un soft făcut la Cluj”, spune György Birtolon, dintr-un centru “industrial software” din oraș. Compania Accenture tocmai și-a inaugurat noul sediu de aici, iar unul dintre spații e dedicat laboratorului, unde se testează soluții, în care se mișcă roboței sau se prezintă prototipuri de sisteme care, poate cândva, vor ajunge pe șine elvețiene. Compania are 4000 de angajați, în România dintre care peste 600 la Cluj, iar echipele de aici mai lucrează sau au în portofoliu o serie de proiecte care implică digitalizare în automotive sau producție. Printre acestea: “fabrica 4.0” Arctic de la Ulmi.

Accenture are 700.000 de angajați la nivel mondial, în România peste 4000, iar Clujul este unul dintre cele principale din țară, spun reprezentanții companiei.  La Cluj, compania globală de servicii profesionale activă în domenii precum digital, cloud și securitate, și-a inaugurat azi un nou sediu. Angajații fac parte din divizia Industry X, responsabilă cu dezvoltarea de software industrial în domenii precum căi ferate, auto și producție. Investiția în noul sediu se ridică la aproximativ 1,5 milioane de dolari, spun reprezentanții companiei.

Divizia Industry X numără circa 900 de angajați în România, în Timișoara, Târgu Mureș și Cluj. În total, în România, Accenture are peste 4.000 de angajați care livrează servicii în domenii precum digital, cloud și securitate.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Ajutăm fabricile să își transforme liniile de producție, să realizeze produse, mai ieftin și mai bine, cu ajutorul softului. Fabrica Arctic a fost automatizată de colegii din Accenture. Alții  lucrează la un nou concept de pilot automat, împreună cu echipa de la Munchen lucrăm la o mașină autonomă. Lucrăm pentru companii din Fortune Global – din Top 100 avem 89 de companii, din lista de 500, aproximativ 75% din companii se bazează pe serviciile noastre. Poate fi vorba de servicii complete, end to end sau intervenim punctual, unde e necesar, în pas cu schimbările tehnologice”, spune György Birtolon, managing director Accenture Industry X.

Noul sediu de birouri de la Cluj are o capacitate de câteva sute din oameni, dar punctul central îl reprezintă un spațiu relativ mic, dar care găzduiește activități de inovare, unde se prezintă și testează soluții. Aici “conviețuiesc” macheta cu trenuri (replica a celor care ajung la timp în gări reale), roboți colaborativi, robotul care face cafea, ecranele care îți prezintă procesele dintr-o fabrică digitalizată.

 

Foto: Accenture

Echipa de la Cluj explică, de pildă, despre un proiect-fanion al companiei, singurul de altfel de acest gen la care Accenture a lucrat în România: digitalizarea fabricii de mașini de spălat Arctic de la Ulmi. “Are 250 de roboți și utilaje industriale. Oameni din echipa noastră au lucrat la proiect încă din momentul 0. De fapt, chiar din momentul -1, ca să zicem așa; avem colegi care au fost acolo când se proiecta fabrica și când s-a turnat betonul. A fost importantă implicarea de la început, pentru că lucurile trebuie gândite din start – de exemplu, e esențial felul în care se instalează cablurile. În această fabrică, 70% din procese sunt compet automatizate, sunt componente soft făcute pe simulări”, spune Csongor Molnár, din echipa Accenture.

Un alt proiect cu care se mândresc cei de la Cluj: Accenture se ocupă de rețeaua de căi ferate din Elveția.

“Când trenul de Zurich pleacă din Berna, e supravegheat de un soft făcut la Cluj. A supraveghea că trenul pleacă la timp din gară e relativ ușor. Să te asiguri că toate trenurile din Elveția ajung la timp la destinații ai nevoie de milioane și milioane de linii de cod. Avem o echipă de 20 de ingineri care asta fac. Iar trenurile de Elveția sunt foarte punctuale. Ne place să spunem că le potrivește ceasul de la Cluj”, menționează Birtolon.

“Elveția are 10.000 de trenuri și 1 milion de pasageri circulă zilnic pe calea ferată. Practic, toată populația Elveției se poate transporta într-o săptămână pe calea ferată”, sintetizează Szekely Akos, unul dintre cei implicați în proiect. Operatorii văd în timp real situația din teren, gestionează conexiuni, acțiuni și incidente: întârzieri, deficiențe de funcționare, lucrări de mentenanță. “Sistemul vede în viitor. Adică știe ce se va întâmpla în următoarele două ore. Asta e marja”, spune Szekely, subliniind astfel că operatorii au timpul necesar pentru a gestiona funcționarea la parametri optimi a întregii rețele.

Întrebați dacă soluțiile la care lucrează programatorii ar putea fi implementate în România, reprezentanții Accenture se arată optimiști, dar extrem de rezervați. “Am avut discuții. Ne-ar plăcea să valorificăm expertiza noastră pe acest segment. Dar infrastructura feroviară de la noi e foarte departe de a putea fi gestionată cu astfel de sisteme”. O speranță ar fi PNRR-ul și fondurile alocate de aici, dar România are de construit mai întâi la infrastructura feroviară și abia apoi la eficientizarea ei prin digitalizare.

Birou cu sistem de rezervare

Noul birou Accenture din Cluj, aflat în clădirea Hexagon Offices, are o suprafață de 2.000 mp, desfășurată pe 2 etaje (3 și 4). Acesta poate găzdui 50% dintre angajații centrului, iar aceștia au la dispoziție un sistem de rezervare a locurilor atunci când au nevoie să lucreze de la birou. Reprezentanții companiei spun că angajații au început să revină la munca la birou, dar au posibilitatea de a lucra remote sau ăn sistem hibrid.

Foto: Accenture
Foto: Accenture

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: