Prima tranșă de sancțiuni americane împotriva Rusiei, după recunoașterea independenței regiunilor separatiste din estul Ucrainei, va viza băncile de stat Vnesheconombank și Promsvyazbank și filialele lor, precum și trei oficiali de rang înalt din elita rusească.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Este vorba de directorul FSB, Aleksandr Bortnikov, și fiul său Denis, Serghei Kirienko (fost prim ministru în mandatul de președinte al lui Boris Elțîn, prim adjunct al șefului de cabinet în administrația Kremlinului) și fiul său Vladimir, precum și directorul băncii Promsvyazbank, Petr Fradkov.

„Aceste persoane și rudele lor beneficiază în mod direct de legăturile cu Kremlinul. Alți membri ai elitei și membri ai familiilor lor sunt avertizați că măsuri suplimentare vor fi adoptate împotriva lor”, potrivit unui comunicat al Departamentului american de Stat.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

În ceea ce privește cele două bănci rusești, secretarul Trezoreriei va impune „sancțiuni de blocare totală” pentru două instituții financiare care furnizează „servicii cruciale pentru finanțarea Kremlinului și a armatei Rusiei”. Împreună, cele două bănci au active de peste 80 de miliarde de dolari și finanțează sectorul de apărare și dezvoltarea economică, potrivit Departamentului de Stat. Sancțiunile vor îngheța activele din SUA și vor interzice cetățenilor americani să aibă legături de afaceri sau să efectueze tranzacții cu cele două entități, „excluzându-le din sistemul financiar global și blocând accesul la dolarii americani”.

De asemenea, companiile americane nu mai au voie să cumpere de pe piața secundară obligațiuni noi emise de Banca Centrală a Rusiei, de Fondul de dezvoltare sau de ministerul de Finanțe. Aceste interdicții vor priva guvernul rus de o modalitate esențială prin care atrage capital pentru a-și finanța prioritățile și vor majora costul finanțărilor viitoare.

Departamentul de Stat precizează că nicio instituție din sectorul financiar rusesc nu este ferită de noi sancțiuni, inclusiv cele mai mari bănci.

Joe Biden, președintele Statelor Unite, a anunțat marți seara sancțiunile SUA împotriva Rusiei, ca urmare a intrării în Ucraina. Acesta spune că aceasta este o primă tranșă de sancțiuni împotriva Rusiei și anume asupra a două mari instituții financiare ruse: VEB și Banca Militară din Rusia.

„Începem să impunem sancțiuni dincolo de cele impuse în 2014. Și suntem pregătiți să mergem mai departe. Cine, în numele Domnului, crede Putin, îi dă dreptul să declare noi așa-numite țări pe teritorii care aparțin vecinilor săi. Aceasta este o violare flagrantă a dreptului internațional și necesită un răspuns ferm al comunității internaționale”, a spus președintele american.

El a afirmat că SUA vor „tăia” accesul Rusiei la banii Vestului și vor impune sancțiuni și asupra unor lideri ruși.

„Blocăm două mari instituții financiare ruse: VEB și banca militară. Implementăm sancțiuni asupra datoriei suverane a Rusiei. Asta înseamnă că tăiem accesul Rusiei la piețele financiare din Vest, SUA și Europa. Rusia nu mai poate strânge bani din Vest și nu își mai poate finanța datoria nouă pe piețele noastre sau pe piețele europene. De mâine vom impune sancțiuni oficialilor și liderilor ruși. Am lucrat cu Germania pentru a ne asigura că Nord Stream 2 nu va merge înainte. SUA va continua să asigure asistență militară în Ucraina. Dacă Rusia nu se va retrage, vom anunța și alte sancțiuni”, a spus Joe Biden.

Biden spune că SUA va impune sancțiuni care vor ținti economia rusească și că va proteja fluxurile de energie pentru a nu fi întrerupte, să protejeze consumatorii pentru o stabilitate a pieței.

„Avem și următoarea mișcare pregătită, în care că Rusia face următorul pas. Rusia va plăti un preț și mai mare dacă va continua agresiunile, inclusiv sancțiuni mai mari”.