Ce venituri cresc în 2024: pensii, salarii profesori, primari și președinți de consilii județene

bani, lei, bancnote

Anul 2024 vine cu o serie de majorări de venituri pentru unii români, printre care cei pensionari, profesori și unii bugetari.

Economedia a făcut o trecere în revistă a principalelor majorări de venituri care intră în vigoare din 2024.

Creșteri de salarii pentru profesori

Salariile profesorilor vor crește din 2024. Guvernul a adoptat, spre finalul lui 2023, proiectul ordonanţei de urgenţă privind unele măsuri privind salarizarea personalului din învăţământ şi din alte sectoare bugetare. Astfel, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, creşterile sunt între 19,4% şi 20,5%; creşterea salarială brută medie totală în 2024 fiind de aproape 20%, din care va fi o creştere brută medie de aproape 13% în ianuarie.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

– Pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, creşterile sunt între 19,4% şi 20.5%; creşterea salarială brută medie totală în 2024 fiind de aproape 20%, din care vom avea o creştere brută medie de aproape 13% în ianuarie.

– Pentru directori şi directori adjuncţi, faţă de salariul brut din decembrie 2023, creşterea brută medie totală în 2024 va fi de peste 36%, din care creşterea brută medie în luna ianuarie va fi de 30%.

– Pentru universitar, creşterile sunt între 15% şi 21% (cea mai mare creştere: lectori peste 21%, urmată de asistent universitar – peste 20%)

– Pentru personalul didactic auxiliar, creşterea salarială brută medie totală în 2024 este de 15.5%, în ianuarie creşterea medie fiind de aproximativ 10%.

– Pentru personalul administrativ (nedidactic), creşterea salarială brută medie totală în 2024 va fi de 15%, din care 9% în ianuarie.

Crește punctul de pensie

Valoarea punctului de pensie se majorează, de la 1 ianuarie 2024, la 2.032 de lei, de la 1.785 lei, cu 13,8%, iar de la 1 septembrie 2024 pensiile se majorează în urma recalculării după noua formulă.

Crește pensia minimă

Crește și pensia minimă (indemnizaţia socială pentru pensionari), la 1.281 lei lei, de la 1.125 lei anterior.

Cresc salariile unor bugetari cu 5% 

Proiectul de buget pentru 2024  prevede o creștere de salarii de 5% pentru bugetari, în special pentru primari și președinți de consilii județene, cu excepția demnitarilor și personalului din justiție care a primit în 2023 majorări ale salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare. Salariile demnitarilor se mențin la nivelul din decembrie 2023 și nu vor fi majorate cu rata inflației. 

Salariul minim ar putea crește de la 1 iulie 2024

Salariul minim brut din România ar putea să se majoreze de la 3.300 lei brut la 3.700 lei de la 1 iulie 2024, menținându-se până atunci facilitatea de 200 lei scutiți de taxe din salariu minim brut.

Premierul Marcel Ciolacu a luat decizia de a nu majora salariul minim de la începutul anului pentru a „asigura cele șase luni de predictibilitate mediului de afaceri”. În discuțiile cu patronatele, acestea cereau o majorare treptată la 3.700 lei până la 1 ianuarie 2025.

Reamintim că guvernul a mai crescut salariul minim brut în luna octombrie 2023 de la 3.000 la 3.300 lei brut.

De asemenea, în discuțiile cu mediul de afaceri, guvernul a propus menținerea salariului de 3.700 lei inclusiv pentru salariații din agricultură și industria alimentară, și menținerea nivelului de 4.582 de lei pentru angajații din sectorul construcțiilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Doar medici sunt singurii care prezintă interes atunci va urez vorba lui basescu”sa trăiți bine care ………”

  2. Dar Presedintii de CJ si Armata de Primar de ce merita o indexare ?
    Eu zic ca aceste salarii trebuiesc înghetate.
    Pe zona asta sunt semnate zeci de nii de contracte de achizitii pe an unde șpaga înfloreste.
    Si nr.șpagarilor e pe crestere!
    Numele ăsta de Buzatu va spune ceva?
    La șpagă?😵😁

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.