CEC Bank a atras 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune de obligațiuni

cec bank, palatul cec Sursa foto: Facebook/CEC Bank

CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune de Titluri Eligibile Senior Nepreferenţiale, destinate încadrării ca instrumente eligibile MREL, conform unui comunicat al băncii.

Ordinele primite au depăşit de peste două ori valoarea de 300 de milioane de euro anunţată iniţial, cu plasamente de la fonduri de investiţii internaţionale şi locale, fonduri de pensii, bănci, precum şi de la manageri de active şi private banking. Cererea puternică a investitorilor a permis ca preţul indicativ iniţial de 6% să coboare cu 37,5 puncte de bază până la un preţ final de 5,625%, în timp ce valoarea maximă a ordinelor plasate a atins peste 800 de milioane de euro.

“Obligaţiunile denominate în euro au fost emise în cadrul Programului MTN al CEC Bank în valoare de 1,5 miliarde de euro, aprobat de Commission de Surveillance de Secteur Financiere (CSSF) Luxemburg, în urma actualizării prospectului de bază pe data de 18 noiembrie 2024. Se va solicita admiterea la tranzacţionare a titlurilor la Bursa de Valori din Luxemburg şi la Bursa de Valori Bucureşti”, se spune în comunicatul băncii, citat de Agerpres.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Grupul CEC Bank a luat fiinţă prin preluarea, la data de 27 iulie 2023, de către CEC Bank, a pachetului majoritar de acţiuni (99,993%) al Fondului de Garantare a Creditului Rural – IFN SA (FGCR), alături de Ministerul Agriculturii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: