Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

CEC Bank a înregistrat în primul trimestru din 2021 un profit net de 81,7 milioane de lei, peste nivelul bugetat, au anunțat reprezentanții băncii. CEC a acordat credite noi în valoare de aproximativ 7 miliarde de lei. Pe segmentul persoanelor fizice, creditele pentru locuințe au înregistrat o creștere de peste 32%, iar pe segmentul companiilor, agricultura și industria au fost domeniile către care s-au orientat cele mai multe credite noi. Banca a direcționat investiții înspre modernizarea infrastructurii informatice, prin investiții în echipamente și software, au mai precizat reprezentanții CEC.

 

În primul trimestru din 2021, activul net bilanțier a crescut cu 16% față de perioada similară din 2020, până la 42,4 miliarde de lei, după ce, la nivelul anului 2020, banca a raportat o creștere de 25,5% a activelor. Portofoliul de credite (sume reprezentând principalul, la valoare brută) a înregistrat o creștere 13,2% față de sfârșitul lunii martie 2020, ajungând la 23,6 miliarde de lei, cele mai bune performanțe fiind înregistrate pe segmentul creditelor ipotecare (+36,2%) și pe cel al finanțării companiilor (+13,2%), inclusiv grație programului IMM Invest. Portofoliul de titluri de stat se ridica, la sfârșitul trimestrului la 14,8 miliarde de lei. Depozitele și sursele atrase de la clienți însumau 35,7 miliarde de lei la sfârșitul primului trimestru, în creștere cu 23,3% față de perioada similară a anului trecut, în condițiile creșterii accelerate a soldurilor conturilor curente.

CEC Bank a înregistrat în primul trimestru din 2021 un profit net de 81,7 milioane de lei, peste nivelul bugetat. Veniturile nete din comisioane au crescut cu 8,7%, până la 70,1 milioane de lei, alimentate de creșterea rulajelor aferente operațiunilor curente ale clienților. Veniturile nete din dobânzi au fost stabile, ridicându-se la 277,4 milioane de lei, în condițiile în care creșterea activului a fost compensată de reducerea dobânzilor din piață (ROBOR la 3 luni a scăzut de la o medie de 3,03% în primul trimestru din 2020, la 1,64% în primul trimestru din 2021). Banca a avut o politică prudentă, înregistrând o majorare a provizioanelor aferente creditelor în valoare de circa 100 de milioane de lei.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

 

Rezultatele și situațiile financiare auditate pe 2020

În 2020, CEC Bank a înregistrat o creștere record a activelor, de 25,5%, până la 41,25 miliarde lei. Astfel, banca a reușit să-și majoreze cota de piață cu 0,73 puncte procentuale față de 2019. Au fost demarate proiecte importante în zona digitalizării și modernizării băncii, spun reprezentanții CEC: au fost definite principiile care stau la baza noii strategii informatice a CEC Bank IT TO BE, care prevede inclusiv modernizarea sistemului Core Banking, utilizarea tehnologiilor precum Cloud-ul și un sistem de aplicații de tip omni-chanel, care permit accesul clienților și de la distanță la produsele și serviciile bancare (folosind tehnologii de tip low-code, blockchain, RPA). A fost lansat magazinul online CEC_IN care permite accesarea de servicii bancare 100% online și au fost îmbunătățite platformele de Internet și Mobile Banking. CEC Bank a continuat modernizarea infrastructurii informatice, prin investiții în echipamente și software, adaugă reprezentanții CEC. În cadrul programului care vizează modernizarea întregii flote de bancomate și aparate multifuncționale de plată, până la finalul acestui an, vor fi înlocuite circa 700 de bancomate și multifuncționale, reprezentând circa jumătate din întreaga flotă a CEC Bank.

Banca a acordat credite noi în valoare de aproximativ 7 miliarde de lei, din care 1,8 miliarde de lei – credite pentru persoane fizice și 4,6 miliarde de lei – credite acordate companiilor și autorităților publice.
Pe segmentul persoanelor fizice, creditele pentru locuințe au înregistrat o creștere de peste 32%. Au fost acordate peste 7.000 de împrumuturi pentru locuințe în 2020, dintre care circa 3.000 prin programul Noua Casă. Pe segmentul companiilor, agricultura și industria au fost domeniile către care s-au orientat cele mai multe credite noi, ambele domenii atrăgând fiecare finanțări noi de peste 1 miliard de lei.

Depozitele și sumele atrase de la clienți au crescut la 34,6 miliarde lei în 2020 (+24,3%). Cea mai mare creștere s-a înregistrat pe segmentul conturilor curente (43%), în linie cu obiectivele strategice ale CEC Bank de a-și diversifica serviciile și de a crește portofoliul de clienți. În 2020, CEC Bank a obținut un profit net de 337,7 milioane de lei. Veniturile nete din comisioane au crescut cu circa 6%, iar veniturile nete din dobânzi au fost stabile, la 1,1 miliarde de lei. La sfârșitul lui 2020, rata fondurilor proprii totale se ridica la 28,2%, (față de 23,1% în 2019). Rata creditelor neperformante a avut un trend ușor ascendent, urcând de la 5,04% la 5,52%, în condițiile în care pe segmentul persoanelor fizice, acest indicator s-a menținut la un nivel foarte scăzut: 2,17%.

„Am păstrat deschisă și în condiții de siguranță cea mai mare rețea teritorială, de peste 1.000 de unități, am lansat soluții proprii și proactive de susținere a clienților în această perioadă, am accelerat digitalizarea și modernizarea băncii și avem azi produse accesabile 100% online, destinate persoanelor fizice, precum conturi, carduri de credit și împrumuturi de nevoi personale”, a declarat Bogdan Neacșu, Președinte, Director General CEC Bank.

CEC Bank are cea mai extinsă reţea naţională, cu peste o mie de sucursale şi unităţi teritoriale, şi active de 41,25 miliarde lei, la sfârşitul anului 2020. Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este unicul acţionar al CEC Bank.