CEO de asociație IT: Firmele și-au cam închis „banca de rezerve” și nu se mai prea angajează juniori/ Studiu în piața muncii: Doar 37% dintre companii acoperă integral scăderea veniturilor după modificările fiscale, dar salariile cresc și în 2024

calculator IT Sursa foto: Dreamstime

În contextul unui val de concedieri la nivel global, dar și în România, piața serviciilor de IT e „într-o anumită dificultate”, spune Andrei Kelemen, CEO al Cluj IT Cluster, una dintre asociațiile reprezentantive pentru piața românească. Pentru programatorii români sunt și alte noutăți, aduse de legislație anul trecut. Doar 37% dintre companiile IT acoperă integral scăderea salariului net după renunțarea la privilegiile fiscale din sector, arată datele preliminare ale unei analize de specialitate în piața muncii din sector. Aceasta mai susține că, în continuare, creșterile salariale medii sunt estimate la 10% pentru 2024.

Compania Cteq, activă în servicii de recrutare pe segmentul IT, a prezentat câteva dintre rezultatele preliminare ale studiului salarial PayTable de anul acesta, conform datelor publicate de Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii. Potrivit acestei analize, „doar 37% dintre companiile IT acoperă integral scăderea salariului net după plafonarea deducerilor fiscale, din bugete alocate separat sau din bugetul de creșteri salariale”. „Vestea bună este că în continuare, creșterile salariale medii sunt estimate tot la 10% pentru 2024. Cu toate acestea, impactul real al creșterilor salariale din industrie va fi vizibil mai modest față de anii trecuți”, arată analiza.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Amintim că IT-ul din România a trecut și prin modificări fiscale, după ani de privilegii. Începând cu luna noiembrie 2023 au intrat în vigoare  prevederi legale conform cărora s-a eliminat aplicarea anumitor facilități fiscale pentru unele domenii de activitate. De la 1 noiembrie s-a eliminat scutirea de impozit pe venit pentru IT-işti (aceasta se menține însă pentru venituri sub 10.000 lei brut). Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net în noiembrie față de luna precedentă s-au înregistrat tocmai în domenii afectate de eliminarea facilităților fiscale, cu o scădere de 5,4% în activităţi de editare (CAEN care include activitățile de editare a produselor software), potrivit Institutului Național de Statistică.

Piața serviciilor de IT e „într-o anumită dificultate”, spune, pentru Economedia, Andrei Kelemen, CEO al Cluj IT Cluster, una dintre asociațiile reprezentantive pentru piața românească. Aceasta în condițiile în care valul concedierilor pornit anul trecut în Statele Unite continuă și în 2024.

„Există o presiune, e destul de clar. Piața serviciilor de IT este într-o anumită dificulate și am constatat asta. E și un efect al schimbării de regim fiscal. Am văzut că sunt companii care pun pe liber oameni, se întâmplă și asta. Ceea ce am constatat, empiric, din discuții, e că firmele și-au cam închis „banca de rezerve”, au mai renunțat la oameni pe care îi țineau pentru situații când voiau să scaleze. Și nu se mai angajează juniori. Dar e, în continuare, căutare pentru expertiză de tip senior, de specialiști. Dificultatea e pentru zona de începători, pentru oameni care acum intră sau vor să intre în industrie. Dar e un semnal și ăsta”, menționează Kelemen.

Câți angajați are România în sectorul IT și ce salarii au? Datele oficiale

Numărul de angajați din sectorul IT a ajuns la finalul anului 2023 la 147.200 de persoane, în creștere cu 5,1% față de anul precedent. Ritmul de creștere este însă mult redus față de anii anteriori, când majorarea anuală a fost de peste 10%, cu un vârf în perioada pandemiei, în 2021 (+15%), după cum arată datele sintetizate de echipa de economiști a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a UBB din Cluj, care derulează proiectul de cercetare Romanian Economic Monitor. Cercetătorii anticipează că numărul de salariați în domeniul IT din România ar putea stagna sau chiar ar putea scădea ușor în 2024, conform unei analize transmise pentru Economedia. De asemenea, ar trebui să asistăm la o reconfigurare a pieței, în care companiile IT renunță la outsourcing și mizează pe inovație, o mișcare despre care se vorbește de ani de zile în domeniu.

Salariile au evoluat de la începutul anului, conform datelor Institutului Național de Statistică, consultate de Economedia. Astfel, în martie câştigul salarial mediu net înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) era de 11.193 lei, în ușoară scădere de la 11.268 în februarie, dar peste cel de la începutul anului, în ianuarie, când acesta era de 10.935 lei.

Pe piața IT, începutul de primăvară a fost marcat de vestea că una dintre cele mai mari companii din țară, NTT Data, cu sediu în Cluj, renunță la oameni. Și nu e singura.

Numărul de angajați din sectorul IT a ajuns la finalul anului 2023 la 147.200 de persoane (CAEN 62-63 Activități de servicii în tehnologia informației; Activități de servicii informatice), în creștere cu 5,1% față de anul precedent. Ritmul de creștere este însă mult redus față de anii anteriori, când majorarea anuală a fost de peste 10%, cu un vârf în perioada pandemiei, în 2021 (+15,3%). Ritmul de creștere a început să încetinească în vara anului 2022, după cum arată datele sintetizate de Romanian Economic Monitor.

Salariul mediu net era la finalul anului trecut de 11.268 de lei în IT, acesta fiind cel mai bine plătit domeniu, pe când media națională se situa la puțin peste 5000 de lei.

Revenind la sectorul IT din România, cercetătorii amintesc că în anii recenți acesta a înregistrat o creștere semnificativă, atrăgând investiții străine și generând oportunități profesionale diverse pentru specialiști. „Cu toate acestea, trebuie menționat că, în conformitate cu datele Eurostat, proporția specialiștilor IT din numărul total al angajaților este mai mică în România decât media UE (sub 3% în România comparativ cu peste 4% în UE)”,subliniau cercetătorii Romanian Economic Monitor.

O analiză privind evoluția în piața IT:

GRAFIC. De la creșteri spectaculoase la lupta pentru supraviețuire în domeniul viitorului: Cum a evoluat numărul de angajați în sectorul IT în România/ Economiștii estimează că personalul din sector va stagna sau chiar ar putea scădea ușor în 2024

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.