CFR Călători suplimentează trenurile spre litoral pentru minivacanţa de 1 Mai / Legături spre Constanţa şi staţiunile de la mare, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Suceava, Iaşi, Buzău, Oradea

litoral, costinesti, mare, plaja sursa foto: G4Media/ Cristian Andrei Leonte

CFR Călători anunţă că în perioada 25/26 aprilie – 4/5 mai 2025 va suplimenta trenurile spre litoral, cu ocazia minivacanţei de 1 Mai. Potrivit sursei citate, în perioada respectivă vor fi legături spre Constanţa şi staţiunile de la mare, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Suceava, Iaşi, Buzău, Oradea. Dacă va fi necesar, compania va suplimenta operativ cu vagoane trenurile care circulă spre şi dinspre cele mai solicitate destinaţii, în limita parcului de material rulant tehnic disponibil, transmite News.ro.

CFR Călători mai informează că şi călătorii din alte regiuni ale ţării au la dispoziţie o serie de conexiuni rapide din Capitală, pe fondul existenţei „mersului de tren cadenţat (la 1-2 ore)” pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur.

„În zilele cu trafic crescut din minivacanţa de 1 Mai, CFR Călători pune la dispoziţia publicului călător capacitatea maximă de transport, tehnic disponibilă pentru asigurarea deplasării către zonele de interes aflate pe teritoriul ţării. Se va monitoriza atent traficul de pasageri şi în funcţie de evoluţia şi dinamica cererii de transport, compania va suplimenta operativ cu vagoane trenurile care circulă spre/dinspre cele mai solicitate destinaţii în limita parcului de material rulant tehnic disponibil”, menţionează CFR Călători.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Sursa citată precizează că, pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport şi pentru a se putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat, compania recomandă pasagerilor cumpărarea cât mai din timp a legitimaţiilor de călătorie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Legitimaţiile de călătorie în trafic intern pot fi achiziţionate cu anticipaţie online, de pe site-ul CFR Călători, din aplicaţia mobilă – „CFR Călători bilete online”,  de la automatele de vânzare bilete din staţii, direct de la casele de bilete din staţii şi de l agenţiile de voiaj CFR Călători.

„Pasagerii se pot bucura de reduceri de până la 10% la cumpărarea legitimaţiilor de călătorie cu anticipaţie sau de 10% reducere dacă optează pentru oferta dus-întors. De asemenea, precizăm că CFR Călători acordă reducerile la transport prevăzute de actele normative în vigoare pentru diverse categorii de persoane (elevi, pensionari, etc.)”, mai precizează compania.

CFR Călători recomandă tuturor călătorilor ca, înaintea urcării în tren, să se asigure că au legitimaţie de călătorie şi după caz, documentele pentru transport aferente, pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

Informaţii despre circulaţia trenurilor pot fi obţinute la telefon, în aplicaţia TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries ), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informaţii tren, unde se obţin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire, pe site-ul  www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern, de la personalul din staţii.

„Pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcţionale şi actualizate permanent camerele web din gările Bucureşti Nord, Aeroport Henri Coandă, Timişoara, Craiova, Braşov, Iaşi, Cluj Napoca şi Constanţa care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor”, mai precizează sursa citată.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.