Christine Lagarde avertizează că o acţiune rapidă a BCE ar putea sufoca revenirea economică

Christine Lagarde Banca Central Europeană Sursa foto: europarl.eu

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, avertizează vineri că există pericolul ca gardienii euro să afecteze revenirea economiei din pandemie dacă s-ar grăbi să înăsprească politica monetară, transmite agenția Bloomberg, citată de Agerpres.

În luna ianuarie a acestui an, rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un record absolut de 5,1%, în pofida celor care mizau pe o încetinire. Creşterea preţurilor la energie s-a dovedit una persistentă şi a ajutat la stimularea preţurilor şi în alte sectoare. Această situaţie a determinat o reorientare a unor oficiali de la BCE spre o poziţie de tip “hawk” (-şoim-nr.), cei care susţin necesitatea unor dobânzi ridicate pentru a menţine inflaţia sub control. Membrii Consiliului guvernatorilor BCE, Joachim Nagel şi Klaas Knot, au susţinut în ultimele zile o astfel de poziţie.

Majorarea dobânzilor “nu ar rezolva niciuna dintre problemele actuale”, a declarat Christine Lagarde într-un interviu pentru postul german de radio Redaktionsnetzwerk Deutschland. “Dimpotrivă, dacă acţionăm în pripă acum, revenirea economiilor noastre ar putea fi considerabil mai slabă iar locurile de muncă ar putea fi puse în pericol”, a adăugat Christine Lagarde.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Chiar dacă a subliniat că “BCE va acţiona dacă va fi necesar”, Christine Lagarde a reluat vineri punctul de vedere pe care l-a susţinut luni în faţa parlamentarilor europeni conform căruia “toate mişcările noastre trebuie să fie treptate”.

Preşedintele BCE a subliniat faptul că zona euro nu poate fi comparată cu alte mari economii. “Economia SUA este supraîncălzită, în timp ce economia noastră este departe de aşa ceva. De aceea putem, şi trebuie, să procedăm într-un mod mai prudent. Nu putem sufoca revenirea”, a subliniat Lagarde.

Oficialii BCE ar putea să îşi modifice orientarea viitoare a politicii monetare (forward guidance) în luna martie, când vor dispune de un nou set de previziuni economice şi îşi vor revizui programele de achiziţii de obligaţiuni.

“Este posibil ca inflaţia să fie mai mare decât ceea ce prognoza în decembrie. Vom analiza acest lucru în luna martie şi apoi vom lua măsurile care se impun”, a spus Christine Lagarde.

Preşedintele BCE a avertizat însă că inflaţia va depăşi ţinta de 2% pe termen mediu numai în situaţia în care creşterile salariale vor depăşi “semnificativ şi persistent” acest nivel. “Pentru moment nu vedem acest lucru. În majoritatea ţărilor din zona euro, inclusiv în Germania, solicitările salariale sunt foarte moderate”, a spus Lagarde.

Înainte de a majora dobânda de politică monetară, BCE trebuie să pună capăt programelor sale de achiziţionare de active, care conform calendarului actual urmează să se reducă treptat până la 20 de miliarde de euro în fiecare lună din trimestrul patru. “Consiliul guvernatorilor anticipează încetarea achiziţiilor nete puţin înainte de a iniţia majorarea ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE”, a anunţat, joi, BCE în comunicatul publicat la finalul reuniunii de politică monetară.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: