Christine Lagarde: Banca Centrală Europeană va majora dobânda în luna iulie, pentru prima dată din 2011

Christine Lagarde Banca Central Europeană Sursa foto: europarl.eu

Banca Centrală Europeană se îndreaptă spre prima majorare a costului creditului din ultimii ani, preşedintele instituţiei, Christine Lagarde, oferind luni cel mai clar semnal posibil în acest sens, transmite DPA, citat de Agerpres.

„Mă aştept ca achiziţiile de active în cadrul programului APP [asset purchase programme] să se încheie la începutul celui de al treilea trimestru. Asta ne-ar permite să majorăm dobânda la reuniunea noastră din luna iulie. Pe baza estimărilor actuale, am putea fi în poziţia de a ieşi din zona dobânzilor negative până la finalul celui de al treilea trimestru”, a scris Christine Lagarde într-o postare oficială pe blogul BCE.

În prezent, dobânda la depozite practicată de BCE este de minus 0,5%, ceea ce înseamnă că băncile comerciale plătesc pentru privilegiul de a plasa lichidităţi la banca centrală, iar dobânda de refinanţare este la nivelul zero.

În ultimele luni însă preţurile au explodat, pe fondul scumpirii alimentelor şi carburanţilor din cauza unor factori precum războiul din Ucraina. Rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un maxim istoric de 7,4% în luna aprilie şi chiar şi un indicator care exclude preţurile la alimente şi energie a depăşit cu mult ţinta de 2% avută în vedere de BCE.

De mai multe luni instituia de la Frankfurt se distinge prin ezitarea de a anunţa în mod clar un calendar de înăsprire a condiţiilor de creditare. Ori declaraţiile de luni ale lui Christine Lagarde merg în direcţia aşteptărilor actorilor de pe piaţă, care mizează pe mai multe majorări de dobândă în a doua jumătate a anului.

„Dacă vom vedea că inflaţia se stabilizează la 2% pe termen mediu, o nouă normalizare progresivă a ratei dobânzilor spre nivelul neutru va fi adecvată. Dacă vom vedea că economia zonei euro se supraîncălzeşte, ca urmare a unui şoc pozitiv pe partea cererii, ar exista argumente pentru ca dobânda să fie majorată peste nivelul neutru”, a spus Lagarde.

Cu toate acestea, preşedintele BCE a avertizat că ritmul şi amploarea acestor majorări nu poate fi determinat în avans, deoarece economia se confruntă cu şocuri pe partea de aprovizionare precum restricţiile introduse în China şi perturbările care au legătură cu războiul din Ucraina.

Declaraţiile lui Christine Lagarde s-au repercutat imediat asupra monedei euro, care s-a apreciat cu 1,1%, până la 1,0687 dolari, cel mai ridicat nivel din ultima lună. Moneda unică s-a apreciat cu 3,3% după ce la data de 13 mai a atins un curs de 1,0349 dolari, cel mai scăzut din ultimii ani.

Sursa foto: europarl.eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *