Cine este Octavian Bădescu, care ar putea fi numit consilier la Curtea de Conturi din partea AUR: Antreprenor în serie, a fondat Sameday Curier – vândută către eMAG, activează în prezent în imobiliare / Controversele din jurul său

Octavian Badescu George Simion Gheorghe Piperea Sursa foto: Economedia/ Captură Youtube

Octavian Bădescu ar urma să fie numit consilier la Curtea de Conturi din partea AUR, conform surselor G4Media. Bădescu este antreprenor în serie, fondatorul companiei de curierat Sameday, pe care a vândut-o către eMAG, iar acum activează în consultanță imobiliară.

Octavian Bădescu (48 de ani) este economist, a absolvit Academia de Studii Economice din București (1994-1999), cu o licență în contabilitate și analiză financiară. Ulterior, a făcut studii postuniversitare (2000-2002) de comunicare și relații publice la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și un EMBA în management la ASE (2004-2006).

Bădescu a intrat în piața muncii predând la ProHumanitas college (1999-2001), o școală post-liceală de profil economic, unde a susținut cursuri de „Finanțe”, „Marketing” și “Managementul Organizațiilor”. Ulterior a intrat în domeniul curieratului ca vânzător, apoi key account manager la compania de curierat Romexpress Courier. A continuat să lucreze în domeniu la compania Alo Curier Services, întâi ca manager de vânzări și marketing (2002) și apoi ca acționar și manager general (2002-2006). A mai fost consultant la Geopost/DPD (2006) și cofondator și acționar la compania de direct marketing More Results Marketing (2004-2009). În 2008 el a fondat compania Retailplus Eastern Europe, vândută în 2012 unei companii aparținând grupului AC Nielsen, unul dintre liderii mondiali al pieței de cercetare. În anul 2013 Bădescu a fondat compania de curierat Sameday Courier, pe care a condus-o până în 2017, când a vândut-o către retailerul eMAG. Sameday a fost prima companie românească listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB). În 2014 a fondat și LOKKO, o aplicație de curierat bazată pe crowdsourcing, care a fost vândută odată cu Sameday către eMAG. Bădescu a mai rămas pentru o vreme în industria de curierat și a condus (2013) PrioriPost, serviciul de curierat rapid (express) intern al Poştei Române pentru documente şi marfă. În 2013 a fost membru al board-ului la Electrocentrale Bucuresti (ELCEN).

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În 2017, a înființat compania de consultanţă şi intermediere imobiliară Freedom Group, ca franciză afiliată reţelei RE/MAX, iar în 2019 a părăsit rețeaua RE/MAX și a rămas o companie de sine stătătoare.

În anul 2020, Bădescu a candidat ca independent pentru poziția de Primar General al Municipiului București, dar susținut de Partidul Alternativa Dreaptă. În declarația de candidat din 2020, Bădescu afirma că deține un teren intravilan de 168 mp în București și altul, de 900 mp, în comuna Vidra, județul Ilfov, care este pe numele soției, 16 apartamente în Bucureșți, Otopeni, Chitila, Măgurele, unul în Malaga (Spania) și altul în Stesa (Italia), plus o casă de locuit de 420 mp în Chitila, scria Europa Liberă. Mai are 4 autoturime – 2 Toyota RAV 4, Lexus, Mercedes – și un scuter, iar ceasurile și bijuteriile se cifrează la 45.000 (moneda neprecizată), plus lingouri și monede de aur în valoare de 130.000 (monedă neprecizată). Deținea la acel moment în conturi bancare 60.000 de euro și 210.000 lei și avea acțiuni la 3 societăți. Veniturile provin din cabinetul de avocatură deținut împreună cu soția – 209.572 lei/an și din închirierea apartamentelor din Otopeni – 43.000 lei.

Apropierea de AUR

În 2022 a devenit publică apropierea lui Octavian Bădescu de partidul extremist AUR. Anul acesta, Bădescu a participat la numeroasele evenimente din țară pentru lansarea programului de guvernare al AUR. Cu toate acestea, deși principiile economice susținute de Bădescu sunt proprietatea privată și piața liberă, AUR a propus în programul de guvernare naționalizarea OMV Petrom.

Astfel, Bădescu se descrie drept un „susținător entuziast al virtuțiilor pieței libere, al monedelor cu acoperire, al proprietății private și libertății, preocupat de modalitățile optime de prezervare a valorii la nivel individual și de organizarea eficientă a societății în general, de arhitectura instituțională și de optimizarea gestionării resurselor publice”.

Totuși, Programul AUR propune, printre altele, naționalizarea OMV Petrom și a altor companii strategice sau înființarea unor veritabile ”Tribunale ale poporului” care să ”soluționeze cauzele penale grave și procesele colective sau de clasă”.

În mai 2023, George Simion, liderul AUR, a anunțat că Octavian Bădescu va fi propunerea de ministru de Finanțe, pentru guvernul pe care îl va crea, în cazul în care câștigă alegerile.

Bădescu este autor al unor cărți precum „Pentru o Românie de aur” (2022), care propune idei alternative la structura actuală a societăţii şi economiei și care „prezintă bazele principiale ale unui program de guvernare comunitară la orice nivel, punctând importanța subsidiarității, disciplinei bugetare, competitiei și pieței libere, centrate în jurul unei monede reale”, și „Timpul – Resursă şi Monedă“ (2023), în care dezvoltă chestiunea componentei monetare a unei guvernări.

În perioada pandemiei, Octavian Bădescu a militat pentru „respectarea drepturilor și libertăților individuale”, criticând restricțiile impuse de guverne. El afirma, atunci, că restricțiile sunt un „genocid economic”. „Cât de dezaxat trebuie să fii ca să impui realmente oamenilor măști, distanță, vaccin, să termini cu ieșitul noaptea, cu școala, cu asistența medicală normală, cu distracția în comunitate și cu turismul și cât de naiv să fii să nu observi cum ești făcut în paralel la libertate, la familie, la religie, la educație, la sănătate și la buzunare?”, scria Bădescu pe Facebook, în 2021.

Recent, într-o emisiune online, el s-a întrebat: „Care e treaba României, până la urmă?” în războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și de ce România garantează împrumuturile Ucrainei. „Ucraina e în UE? Ucraina e în NATO? Nu e în UE, nu e în NATO. Rusia nu e în UE, nu e în NATO. De ce eu, România, garantez împrumuturile Ucrainei. Luptăm pentru pace, finanțați înarmarea oricărei părți. Noi zicem că vrem să oprim războiul, băgând combustibil în el. Noi vrem să stingem focul cu benzină. Nu văd nimic de câștigat, doar de pierdut”, a spus el.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Nationalizarea Petrom inseamna achizitia de catre statul roman a actiunilor OMV. Dar lumea nu stie asta, crede ca e ca la 1948 cand “nationalizarea” a fost de fapt o confiscare.

  2. Badescu e rusofil si antivaxer, dar asta nu se precizeaza in text.
    Bine ca sansele ca AUR sa castige alegerile nu sunt chiar atat de mari cum rezulta din sondaje!

  3. Eu am actiuni acolo panaramelor, ce facem?
    Mai suntem natie, societate? Sau e pe haiducie? Sa stim macar care sunt regulile noului joc

  4. Nu fi copil dus cu pluta…RO nu este stat compromis.
    Dumnezeu sta la carma fiecarei clipe a vietii tuturor oamenilor si a fiecarui stat de pe aceasta planeta.
    El are ultimul cuvant. Suntem asa ptr ca am acceptat ca fiecare dintre noi sa me departam de El si am imbratisat cele mai urate mizerii pe care nici animalele nu le fac, nici gandesc.
    Si cand dai Lumina la o parte, vine si te stapaneste intunericul. Si daca asta vrea omul zilei de azi, tu…de ce te plangi ?

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.