Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, la începutul ședinței de guvern de azi, că a dispus convocarea pentru mâinedimineaţă a Comandamentului pe Energie şi a precizat că este nevoie să venim cu soluţii eficiente deoarece ne aşteaptă în continuare o vară provocatoare.
“Prognozele arată că, de mâine încolo, depășim faza critică generată de valul masiv de caniculă”, a spus Ciolacu.
“Am dispus convocarea pentru mâine dimineață a comandamentului pentru energie, e nevoie să venim cu soluții eficiente, fiindcă ne așteaptă în continuare o vară provocatoare”, a spus premierul.
“În această săptămână periodic am stat de vorbă cu domnul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, care a fost extrem de activ și s-a consultat permanent cu producătorii și distribuitorii. Vreau să le mulțumesc tuturor lucrătorilor din Sistemul Energetic Național, companiilor de stat sau private, pentru eforturile făcute ca să trecem de această etapă grea cu cât mai puține probleme pentru români”, a spus premierul.
Deși acesta a vorbit de puține probleme, efecte negative au fost deja, inclusiv la spitale:
Primele pene de curent cauzate de caniculă: Trei spitale din Capitală au rămas fără curent