PSD are “cinci sau şase variante” pentru funcţia de ministru al Agriculturii – rămasă vacantă după demsiai lui Adrian Chesnoiu, aflat în vizorul DNA, spune Marcel Ciolacu, liderul partidului, citat de News.ro. Acesta a menționat că Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii pe vremea când social-democraţii erau conduşi de Liviu Dragnea, a fost propus unii colegi pentru acest post.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Ciolacu a declarat, luni, că Adrian Chesnoiu a avut abordarea corectă, demisionând din funcţie după anunţul potrivit căruia este cercetat de către DNA.

“Îl felicit pentru acest gest şi această abordare corectă. Cu toţii suntem vremelnici în anumite funcţii şi trecători pe acest pământ. Normal că Adrian era un foarte bun specialist, recunoscut de către toată lumea, atât la Bruxelles, cât şi de către fermieri, agricultori. Este un moment delicat pentru Adrian, dar cu abordarea pe care a avut-o şi sper că lucrurile să grăbească, să nu treneze acest dosar mai mult decât trebuie în anumite zone, să fie trimis cât mai repede în judecată, îşi va dovedi nevinovăţia”, a afirmat Ciolacu.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Întrebat dacă va vota pentru ridicarea imunităţii lui Adrian Chesnoiu, liderul PSD a răspuns: “Categoric. E o decizie luată, mai ales că Adrian Chesnoiu ne-a rugat să facem acest lucru indiferent de poziţia Comisiei juridice”.

El a mai fost întrebat dacă nominalizarea pentru funcţia de ministru al Agriculturii va aparţine tot organizaţiei PSD Olt. “Nu ştim, e o analiză pe care o să o avem. Cu certitudine va aparţine Partidului Social Democrat. Avem vreo cinci sau şase variante. Am avut discuţii telefonice şi ieri la sediu, şi alaltăieri la sediu cu colegii mei, din cele cinci, şase variante o să venim cât mai repede cu o propunere”, a transmis Ciolacu.

Întrebat dacă Petre Daea ar putea reveni la Ministerul Agriculturii, liderul PSD a afirmat: “Este unul dintre numele propuse de către anumiţi colegi. Vom vedea”.