Ciolacu spune că 60.000 de gospodării vor putea să își instaleze panouri fotovoltaice prin programul REPowerEU

casa panouri solare fotovoltaice Sursa foto Pixabay (2)

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că guvernul a obținut 1,4 miliarde euro în special pentru instalarea de panouri fotovoltaice și eficiența energetică a locuințelor.

„Programul REPowerEU, am obținut 1,4 miliarde de euro, în special pentru instalarea de panouri fotovoltaice și eficiența energetică a locuințelor. 60.000 de gospodării vor putea accesa acest program, valoarea fiecărui grant fiind de aproximativ 10.000 de euro cumulat”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Premierul a spus că simultan s-a deblocat și programul Casa Verde Fotovoltaice, iar Administrația Fondului pentru Mediu pregătește o nouă sesiune, unde, de această dată, cu certitudine nu vom mai avea probleme în desfășurare”, a mai declarat acesta.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Capitolul REPowerEU propus de România acoperă două noi reforme și șase noi investiții, precum și o măsură consolidată deja inclusă în plan. Reformele și investițiile din acest capitol se referă la creșterea producției de energie verde, la îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor și la îmbunătățirea competențelor forței de muncă în domeniul producției de energie verde.

Modificarea planului propus de România presupune eliminarea a patru investiții din planul inițial și modificarea a aproximativ 70 de măsuri.

RePowerEU este un capitol al Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) arăta că situația geo-politică și economică a Uniunii Europene și, în particular a regiunii României, s-a schimbat substanțial de la momentul adoptării Planului Național de Redresare și Reziliență în luna noiembrie a anului 2021. Invazia Rusiei în Ucraina a schimbat major perspectivele macro-economice, în urma apariției unei noi crize cu efecte deosebite în plan energetic, dar și în plan agroalimentar, inclusiv în lanțurile de aprovizionare și în schimburile comerciale. Ca răspuns la aceste dificultăți și perturbări de pe piața energiei, Comisia Europenă a inițiat REPowerEU, un plan menit să asigure independența Europei față de combustibilii fosili din Rusia până în 2030.

Potrivit ministerului, REPowerEU aduce României o finanţare nouă de 1.440.391.220 de euro, din care 1.397.228.597 euro – alocare RePowerEU, şi 43.162.623 de euro – rezerva de ajustare la Brexit pentru investiţii strategice în domeniul-cheie al siguranţei energetice, care să permită crearea unor ecosisteme de producţie şi stocare a energiei curate (hidroenergie, fotovoltaice).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. serios domnule, cine mai crede în gaura covrigului?
    Aveți 90 000 de români creduli, va mai trebuie alți 60 000?
    Vom vedea și la vot, câți vor mai rămâne creduli.

    • Da tu ești unul întotdeauna papagali că tine doar fac zgomot iar pentru o pungă de zahar dăi cu FSN

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.