Premierul Cîţu i-a cerut ministrului Energiei să prezinte public proiectele consorţiului care include şi GSP Power

Virgil Popescu Sursa foto: Facebook

Prim-ministrul Florin Cîţu i-a cerut ministrului Energiei Virgil Popescu să prezinte în mod public detalii privind proiectele consorţiului Romgaz-Siemens-GSP Power, menţionând că acestea vizează implementarea unor tehnologii inovatoare.

„Sunt proiecte şi sunt nişte tehnologii inovatoare, până la urmă, ceea ce se propune prin aceste proiecte. L-am rugat pe ministrul Energiei să vină public să explice exact despre ce este vorba acolo ca să nu mai avem aceste dubii. În ceea ce priveşte decizia Comisiei – discuţiile au fost şi până acum, nu este ceva nou – Comisia a văzut aceste proiecte. Ceea ce ştiu până acum, nu a fost o discuţie despre a avea un aviz special pentru aceste proiecte, dar, repet, ministrului Energiei i-am spus să vină public să explice exact ce se întâmplă cu aceste proiecte, specific aceste proiecte. (…) În următoarele zile, astăzi, mâine. Trebuie să iasă”, a arătat premierul în cadrul unei conferinţe de presă.

El a menţionat că în urma discuţiilor purtate până în prezent cu Comisia Europeană nu au fost ridicate obiecţii în privinţa acestor proiecte.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Eu vă spun că am discutat cu Comisia cam toate capitolele şi dacă era o problemă de întârziere cu un anumit articol – de exemplu, noi am avut alt proiect acolo pe partea de energie şi Comisia ne-a spus că nu va putea să fie niciodată aprobat şi l-am scos şi am pus altcev. Deci, dacă exista o problemă, ar fi fost menţionată. Poate să fie şi altceva. Vedem mai departe, dar ministrul Energiei va ieşi public şi va spune exact ce se întâmplă cu aceste proiecte şi de ce. Sunt câteva tehnologii inovatoare pe partea de hidrogen, detaliile vă daţi seama că le aparţin”, a precizat Cîţu.

Economedia a scris, în exclusivitate, că în capitolul Energie din Planul Național de Redresare și Reziliență sunt prevăzute două proiecte pilot care să demonstreze fezabilitatea economică și tehnică a hidrogenului, ambele urmând să fie derulate cu compania românească privată GSP Power, unul în Constanța, iar celălalt în Mehedinți, județul de baștină al ministrului Energiei. Valoarea totală a celor două proiecte se ridică la 585 de milioane de euro. Nu e clar cum a ajuns compania magnatului Gabriel Comănescu să fie unica firmă privată menționată expres in capitolul elaborat de Ministerul Energiei din PNRR.

De altfel, în documentul consultat de Economedia.ro nu se face referire la vreo licitație sau procedură de selecție prin care să fi fost aleasă GSP.

Miercuri, PSD a cerut Guvernului să facă publice urgent criteriile care au permis ca doar o singură firmă particulară – GSP Power – să fie beneficiara a sute de milioane de euro din fondurile PNRR alocate capitolului energie.

„PSD cere imperativ Guvernului să facă publice urgent criteriile care au permis ca doar o singură firmă particulară – GSP Power, implicată puternic în susţinerea candidaturii şi alegerea actualului primar PNL de la Constanţa, Vergil Chiţac – să fie beneficiara a sute de milioane de euro din fondurile PNRR alocate capitolului energie”, se arată într-un comunicat de presă.

PSD afirmă că aproape 600 de milioane de euro din PNRR, bani fără licitaţie, respectiv o treime din fondurile alocate capitolului Energie, „sunt daţi cu dedicaţie de Guvernul premierului PNL către sponsorul PNL” din campania electorală pentru alegerile locale din septembrie 2020.

Preşedintele GSP Power, Gabriel Comănescu, a declarat miercuri, în cadrul unei întâlniri cu presa, că proiectele companiei au fost incluse în Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă (PNRR) întrucât îndeplinesc toate cerinţele europene privind finanţarea din aceste fonduri.

„Este un proiect care întruneşte toate cerinţele comunităţi europene şi care asigură şi problema tranziţiei energetice pe gaz. Suntem singurii care am prezentat un proiect matur care se încadrează perfect în ceea ce a cerut Comisia Europeană. Noi acum trebuie să dovedim că este un proiect matur. (…) Nu sunt şi nici n-am fost (sponsorul PNL – n.r.), inventează. Singura mea problemă în momentul de faţă este că sunt român, este un atac făţiş împotriva unui român”, a spus Comănescu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: