Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat luni după şedinţa conducerii partidului că parlamentarii PNL care nu votează legea de eliminare a pensiilor parlamentarilor vor fi daţi afară din partid, transmite News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Ciucă a mai spus că în BPN a fost luată decizie în BPN ca toţi parlamentarii PNL să voteze pachetul de legi care cuprinde eliminarea pensiilor speciale şi a pensiilor parlamentarilor precum şi legea care interzice cumulul pensie-salariu, până miercuri, la închiderea sesiunii parlamentare şi a precizat că este posibilă o sesiune extraordinară, dacă vreuna va fi atacată la CCR. UPDATE – Preşedintele PNL a anunţat după şedinţa conducerii partidului că a fost luată decizia în BPN ca toţi parlamentarii PNL să voteze acest pachet de legi, în zilele următoare, el referindu-se la legea pensiilor speciale, legea pensiilor parlamentarilor şi legea cumului pensie cu salariul.

”A fost luată decizie în BPN ca toţi parlamentarii PNL să voteze acest pachet de legi, până miercuri la închiderea sesiunii parlamentare”, a mai spus Ciucă. Despre o posibilă atacare a CCR a legii de eliminare a pensiilor parlamentarilor, Nicolae Ciucă a spus că trebuie lăsată procedura să se deruleze şi vor proceda ca şi în alte cazuri în care s-a respins o lege. Preşedintele PNL a arătat că este posibil să se organizeze şi o sesiune extraordinară a Parlamentului. ”Este foarte posibil să avem sesiune extraordinară, pentru că, indiferent care vor fi deciziile, aşa cum am procedat la adaptarea şi armonizarea legilor pentru a îndeplini jaloanele din PNRR, România are nevoie de aceşti bani care ne-au fost alocaţi, au fost luaţi în calcul când s-a întocmit bugetul de stat şi nu ne permitem să pierdem aceşti bani”, a arătat Ciucă. ŞTIREA INIŢIALĂ – ”Sunt convins că veţi întreba ce se întâmplă cu parlamentarii care nu votează legea pensiilor parlamentarilor. Am luat decizia ca cei care nu votează să fie excluşi din partid”, a anunţat preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, după şedinţa conducerii PNL. Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, luni, în şedinţă comună, în prezenţa premierului Marcel Ciolacu, având pe ordinea de zi eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Înaintea plenului, se vor reuni în şedinţe structurile de conducere ale PNL şi PSD.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume